EDITORIALE

Ne rugăm pentru Daniel Bodnar

Am vorbit cu Daniel acum câteva minute și m-a rugat să fac un lucru pentru el. Dimineață, de cum am deschis telefonul, am văzut știrea că a fost grav accidentat astă noapte. Că medicii discutau diferite posibilități, care mai de care mai pesimiste, cu privire la sănătatea lui Daniel.

Pe loc am zis în sinea mea: „Doamne, ai milă de acest tânăr, chiar dacă medicii se așteaptă la ce este mai rău… Tu poți să îl faci bine!”, am spus asta și continui să spun asta. Continui să mă rog și mai mult decât atât, vreau să vă rog și pe dumneavoastră să faceți același lucru.

Știm cu toții că activitatea lui Daniel este una de factură nobilă, că și-a pus nu de puține ori timpul, banii, sănătatea în joc, pentru crezul său. Am discutat de multe ori cu el, i-am spus că se expune la pericol și că e important să aibă mare grijă.

Însă nu cred că am cunoscut om mai dârz și mai motivat să lupte pentru crezul său, precum Daniel. Mi-a zis: „Ghiță, dacă vom tace, istoria ne va face complici la dispariția pădurilor țării noastre. Ce le vom spune copiilor noștri? Ce vom lăsa generațiilor care vin după noi?”

Astfel de lucruri îl preocupă pe Daniel, lucruri care pentru unii par nebunie, însă pentru el sunt atât de importante, încât spunea el: „merită să te sacrifici”.

--

Putem foarte ușor în aceste momente să alunecăm pe panta abruptă a răutăților și să ne alăturăm celor care judecă, să vorbim urât, să dăm noi sentințe, ca și cum noi am fi Dumnezeu sau să ne bucurăm (așa cum am văzut pe net că se întâmplă deja) de necazul omului.

Mă gândesc la familia, soția, copiii lui Daniel și mă rog ca Dumnezeu să le dea putere, să le mângâie inima în aceste momente și să-i întărească, indiferent de ce se va întâmpla cu el.

Dorința lui Daniel este să ne rugăm pentru el. Mi-a zis: „dă mai departe acest mesaj, doctorii spun că probabil nu voi mai putea merge, eu însă cred în Dumnezeu, cred că El poate face minuni”.

--

Alături de Daniel, cred și eu, pentru că știu sigur că avem un Dumnezeu al minunilor, un Dumnezeu care nu stă nepăsător și care face ca și cele mai grele situații să lucreze tot spre binele celor ce îl iubesc pe El.

Sunt convins că se vor găsi oameni care vor susține în rugăciune această cauză. Dumnezeu să aibă milă de noi de toți, gândindu-ne că oricare din noi, care conducem mașini, putem fi într-o zi victimă a unei astfel de nedorite întâmplări.

„Doamne, îndură-te de Daniel…”

sursa: https://georgeignat.com/2021/01/19/ne-rugam-pentru-daniel/

Salutare, oameni frumoși! 🤗(Așa ii plăcea lui Daniel să ne salute pe toți).Noi, soția, fetița, frații, surorile și părinții lui Daniel, avem speranța că Daniel se va face bine și că Dumnezeu îl va ajuta să treacă peste această perioadă grea din viața lui.Daniel urmează să fie operat mâine și are mare nevoie de rugăciunile noastre ale tuturor. Șansele sunt foarte mici, dar noi ne încredem în Dumnezeu că va fi cu echipa medicală și cu Daniel pentru recuperarea completă. Deocamdată nu cunoaștem ce costuri implică toate procedurile, însă la momentul potrivit vom anunța aici pe pagină. Vă mulțumim că sunteți alături de Daniel!

sursa: https://www.facebook.com/bodnardaniel

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura