Disperarea, teama și nădejdea au pâlpâit împreună ore, zile și nopţi îngheţate, în ochii și în sufletele supravieţuitorilor cutremurului care a lovit Turcia și Siria. Să scape de furia pământului devenit mișcător și de greutatea ucigătoare a caselor zdrobite de violenţa seismului, dar mai ales de nepăsarea constructorilor, nu a fost lucrul cel mai greu. Cu mult mai greu le este să facă faţă fiecărei clipe care se scurge fără o veste de la familie. Fiecărei respiraţii care a urmat momentului în care li s-a oferit primul ajutor chiar acolo, lângă trupurile înfășurate în pături ale oamenilor pe care i-au iubit cel mai mult.
E frig tăios și zăpada cade nepăsătoare pe orașele în ruină ale Turciei. Sunt prea multe istorii dramatice pentru ca să le mai povestească vreodată cineva și prea puţine cuvinte pe care martorii acestei tragedii mai reușesc să le împletească într-o rugăciune. „Doamne, ai milă de noi! Ai milă, Doamne!” – aceasta e singura rugăciune a creștinilor din Turcia, mărturisește Gokhan Talas, fondatorul revistei Miras Publishing Ministry din Istanbul.
Talas se pregătește să meargă într-una din regiunile devastate de cutremur, unde să ofere ajutor, dar și să colecteze informaţii și istorii pe care să le depene în următoarea ediţie a revistei. Scopul lui e să găsească motive de speranţă și să le împartă oamenilor flămânzi după ea, dar scopul lui Dumnezeu e mai măreţ, crede Talas. Așa că se așteaptă ca, dincolo de jalea și de întunericul de acum, să găsească, ici și colo, frânturi de miracol, mărturii mișcătoare, povești care să aprindă speranţa.
Citeste mai mult: https://semneletimpului.ro/analize/top/ma-aude-cineva-speranta-pentru-turcia-si-siria.html
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
