Luminița Tomuța –”Sfânt ești”, un cântec pentru vremuri tulburi

Luminița Tomuța –”Sfânt ești”, un cântec pentru vremuri tulburi. Dacă vei tăcea … (Estera 4:14)

De ce un cântec pentru vremuri tulburi? Pentru că acest cântec a fost ca un steag de biruință într-o vreme în care viața mea a fost foarte încercată, o vreme în care tăcerea, renunțarea sau acceptarea imposibilului ar fi însemnat moarte. A fost declarația mea că în orice circumstanțe, El rămâne Regele, iar eu sunt acea ”Esteră”care, înțelegând că tăcerea nu e o opțiune, îndrăznește să caute fața Împăratului, pentru a cere ca viața și favoarea Lui să se coboare în familie.

Aflasem că mama era bolnavă de cancer într-un stadiu avansat, iar medicul era de părere că o intervenție chirurgicală nu prea putea rezolva problema, dat fiind că analizele arătau că trei organe interne erau afectate. În astfel de momente, e mare ispita, ca să te sprijini și pe altceva sau altcineva, în afară de Dumnezeu, să alergi la alți medici, să cauți oameni care se pot ruga, să apelezi la slujitori care au darul vindecării și, să ajungi, de fapt, să semeni în necredință, deoarece vrei să mai adaugi ceva la prezența Lui.

Nu așteptam să vină seara, iar dimineața îmi doream să fi fost doar un vis urât, de care te scuturi și mergi mai departe. Am perceput deznădejdea care se încolăcea în jurul inimii mele tot mai strâns ca să îmi fure pacea, am simțit în față răsulfarea sufocantă a întunericului care îmi soptea ”taci”, am privit răul în față – nu există ceva mai urât și mai respingător – dar, am înțeles că ”pentru o vreme ca aceasta” Domnul mă pregătea de ani de zile, în acele ore și ore în care, închisă în cămăruța mea, adunam ulei în candelă și dădeam glas acelui sunet al închinării, pe care El îl punea în inima mea, chiar dacă singurul martor vizibil, dar tăcut și implacabil, era peretele alb.Închinarea din cămăruța mea am întrezărit frumusețea Lui, copleșitoare, de neexprimat în cuvinte, gesturi sau sunete. Nu aveam vreo certitudine că vreodată vor fi și alții care vor auzi cântecele născute ”în locul prezenței” Sale.

În valea mea curgea multă durere și frângere, totuși era în mine o lumină care a început să strălucească și mai tare, era o voce care mijlocea cu suspine negrăite, era un sunet care se încăpățâna să se audă printre lacrimi, suspine, nopți nedormite și dimineți obositoare, ridicând înaintea Tronului laude și mulțumiri, cântând și proclamând Scriptura. Am continuat închinarea, am continuat să caut prezența Lui în cuvinte simple și directe.

Am postit, m-am rugat și mi-am adus cererea înaintea Lui. M-am apropiat cu reverență de Tronul Sfințeniei Sale. Pașii mă duceau dincolo de porți, înaintea Lui. Aveam îndrăzneală, datorită jertfei de pe Calvar. Vaiul lui Isaia era singura mea podoabă, iar îndreptățirea mea era praf. Ce să fi adus în prezența Lui glorioasă, decât viața mea? Am înțeles prețul prezenței Lui, eram eu, iar răsplata mea era chiar El.Dumnezeu îndurării a ridicat sceptrul și m-a primit înaintea Sa, mai mult decât atât S-a atins de mama mea și a vindecat-o. Prezența lui aduce transformare, viața și restaurare.