EDITORIALE

Devoțional | Dăruiește-te pe tine

Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. – Romani 12:1

În pasajul din 2 Corinteni 8, unde Pavel vorbește credincioșilor din Corint despre dărnicie, le dă exemplul credincioșilor din Macedonia. În versetul 5 spune: „Şi au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu.”

Mă uimește că macedonienii au dăruit nu doar banii lor, ci s-au dăruit pe ei înșiși. Mă gândesc, oare câți dintre noi suntem dispuși astăzi să ne scriem numele pe o hârtie pe care să o punem apoi în coșul pentru daruri? Romani 12:1 spune că ar trebui să ne dăruim Domnului ca și o jertfă!

Aceasta presupune să trăim pentru Dumnezeu în afara bisericii. Înseamnă a fi gata să dăruiești bani, dar și să fii gata să iubești pe oricine aduce Dumnezeu în drumul tău. Înseamnă să fii dispus să folosești pentru Împărăția Lui orice resursă ai.

Așadar, data viitoare când ești în Biserică și trece pe lângă tine coșul pentru colectă, te încurajez să îi spui Domnului că Îi dăruiești Lui tot ceea ce ești.

--

citeste mai mult: https://alfaomega.tv/joyce-meyer/devotional/13717-devotional-daruieste-te-pe-tine?fbclid=IwAR0ibTwiVXStzCGlTqsiNdKMIVuTfnu3mJkT4Z5VHzg0DLCGdXQAZn8y3zM

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura