EDITORIALE

Comunicat: Cristian Galea

Mă numesc Cristian Galea, m-am născut și am crescut în Arad. Aici m-am căsătorit, iar împreună cu Monica, avem 5 copii.

Am fost crescut cu frică de Dumnezeu, părinții mei fiind cei care m-au învățat importanța principiilor morale creștine. Am continuat această cale și mi-am crescut și copiii cu aceste învățături.

Deseori ne rugăm ca Dumnezeu să ridice oameni, mai ales în aceste vremuri grele. La începutul anului 2020, după un timp în care am cugetat, am decis că nu mai pot sa stau pe margine. Știu că pentru a face un bine, nu îți trebuie motive, așa că am hotărât să mă ridic și să mă implic. Echipa din care fac parte are aceleași convingeri și principii ca și mine, sunt oameni integri, cu frică de Dumnezeu.

Îmi doresc libertate individuală, păstrarea valorilor morale creștine și a tradițiilor românești.

 

--
Pe 27 Septembrie chem arădenii la vot și vă îndemn să votați înțelept!
Mă puteți urmări și aici:

--
-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura