Creștinul și sentimentele lui

Sunt creștini care minimalizează importanţa sentimentelor, carantinându-le pe cele negative, din cauză că trăiesc cu presiunea de a se simţi mereu bine și de a fi o reclamă vie a credinţei lor. La capătul opus al spectrului, îi regăsim pe cei care își așază sentimentele în centrul experienţei, folosindu-le ca pe un barometru al stării lor spirituale. Până la urmă, ce ar trebui să facem cu emoţiile și sentimentele noastre, inclusiv cu cele care ne reflectă imperfecţiunea?

S.M., o femeie care trăiește în Iowa, este unul dintre puţinii oameni din lume care nu experimentează frica. Cunoaște din experienţă această emoţie, pe care a simţit-o în copilărie, dar o afectare a amigdalei, structura cerebrală care procesează frica, este motivul pentru care teama a dispărut complet din paleta de emoţii experimentate în prezent. Cercetătorii au încercat să-i trezească frica solicitându-i să urmărească filme de groază, purtând-o prin magazine cu animale exotice sau într-un periplu al unei case bântuite. SM nu a manifestat niciun semn de frică în aceste situaţii – a cerut numele filmelor pentru a le putea urmări acasă, a atins șerpi și a trebuit să fie oprită să mângâie o tarantulă, ba chiar a reușit să sperie, fără să aibă această intenţie, un actor din casa bântuită (în cele din urmă, SM și o pereche de gemeni idenitici au simţit intens frica, într-un experiment în care au purtat o mască prin care li s-a furnizat o doză de aer cu 35% dioxid de carbon, un procent de câteva ori mai mare decât în aerul pe care-l respirăm în mod obișnuit).

Poate că ideea unei vieţi din care frica să lipsească cu totul ni se pare atrăgătoare, dar, în realitate, SM s-a confruntat cu dificultăţi și riscuri mai mari decât oamenii obișnuiţi, pe care frica sănătoasă îi ajută să rămână în siguranţă. A fost foarte aproape de moarte, atunci când a fost atacată cu un cuţit de un bărbat drogat; nu a reușit să-și păstreze, pe termen lung, relaţiile de prietenie și a avut tendinţa de a avea încredere exagerată în oameni, chiar și în persoanele dubioase, nereușind să citească indicaţiile subtile care ne fac, de obicei, să rămânem rezervaţi.

Dacă până și teama are un rol bine definit, cum ar fi dacă nu am reuși să experimentăm bucuria, încântarea, iubirea, recunoștinţa sau speranţa? Și ce s-ar întâmpla dacă nu am ști gustul tristeţii, vinovăţiei, regretului sau mâniei? Creștinii se simt adesea încurcaţi de sentimentele negative care îi inundă, neștiind ce să facă cu ele, în timp ce pot supralicita importanţa sentimentelor pozitive. Iar această confuzie pare să aibă la bază, printre alte cauze, însăși raportarea confuză a societăţii și culturii noastre la gama vie de emoţii și de sentimente pe care le trăim.

Navigând printre extreme emoţionale

Este evident că viaţa noastră este întreţesută cu emoţii și sentimente, o dovadă în acest sens fiind chiar conversaţiile noastre – povestim apropiaţilor noștri despre ceea ce ne bucură, ne mâhnește, ne entuziasmează sau ne umple de indignare. De fapt, emoţiile și sentimentele noastre provin din modul în care evaluăm lumea și lucrurile care contează pentru noi, mai ales cele care scapă controlului nostru, explică Mattew Richard Schlimm, care predă Vechiul Testament la Universitatea din Dubuque.

Atunci când evaluările noastre cu privire la ce s-a întâmplat sau urmează să se întâmple în viitor sunt pozitive, putem experimenta bucurie, fericire, speranţă sau ușurare, după cum evaluările negative ne poartă prin hăţișul fricii, mâniei, tristeţii sau vinovăţiei. Emoţiile noastre constituie răspunsul la mesajele pe care le descifrăm în lumea din jurul nostru, și așa stând lucrurile, este derutant faptul că, în cultura noastră, etichetăm drept iraţionale sau copilărești aceste manifestări emoţionale, remarcă Schlimm.

O explicaţie ar putea fi găsită în moștenirea noastră filosofică (Platon și Aristotel credeau că emoţiile pot fi iraţionale, iar Seneca vedea în furie, din cauza asocierii ei cu violenţa, o ameninţare mai mare pentru umanitate decât cea mai letală dintre ciumi).