Onisim Botezatu: În duel cu moartea

Era în dimineața rece,
Când toate se-ndreptau spre bine,
Dar dintr-o dată, fără preget, 
Infernul năvăli spre mine.

Prin fața mea,
Cu pașii repezi
Sinistre aere de divă,
Se perinda grăbită moartea,
C-o „eleganță” nedorită.

Spre ușa locuinței morții
Se năpustește dintr-o dat’
Trage de clanță,
Bate-n tindă,
Lovește-ntrânsa cu putere,
Dar nu se poate,
E-ncuiat.

Se-ntoarce iarăși către mine,
Iar ciuda ei e mai cu zel,
Mă împroptește în perete
Și iarăși mă dă de pământ,
De nervi că încă mai răsuflu
Mă bagă-n teascul de oțel.

Ea plănuise grea tortură
Și se credea stăpâna sorții,
Mă împlântase între fiare,
M-a pus cu fruntea pe pământ,
Să nu mai pot privi spre Soare.

Înmoaie trestia-n pucioasă
Și mi-o apropie de nas,
Iar cu o aprigă privire,
Cu stângăcie și ispită
Privește acră înspre ceas.

Prinde țărâna între palme
Aruncă pulbere spre cer,
Și-adună spumele la gură
Și se retrage umilită…
Trecuse clipa ei ursită.

Printre fiori, dureri și spaime
Aud alți pași, cu alți fiori.
Și dintr-o dată simt pe umăr
O caldă mână de Păstor.

O voce fină și discretă,
Un zâmbet lin,
Și glas duios
Îmi spune tainic la ureche:
„Să nu te temi! Sunt Eu, Hristos!”

Întinde un deget subțire,
Atinge fiarele cu el,
Eu mă ridic,
Mă uit la Sine,
Uitănd de spaime și de frică
Sunt fascinat de-al Său mister. M-a izbăvit ca și pe Iona Din pântecele de oțel. 

Mi-arată cheile din mână
Și-mi amintește ce-a spus El:
„Stăpăn pe viață sunt doar Eu,
Chiar de se crede ea stăpână.”

M-a invitat la drum cu Sine
Și am pornit pe urma Lui,
Chiar dacă-s urmărit într-una,
Nu-mi pasă,
Sunt al Domnului.

Când El se luptă pentru tine
Și ți se face aliat,
Pot să se pună curmezișuri:
Hiene, lupi, chiar Goliat,
Chiar marele-mpotrivitor,
Cu al credinței scut în mână
Tu vei ieși învingător.

https://onisimbotezatu.blog/tag/onisim-botezatu/