EDITORIALE

De unde știu că există Dumnezeu – de Vlad Crîznic

Aproape fără excepție, o discuție despre Dumnezeu sau creștinism începe fie de la existența lui Dumnezeu, fie de la veridicitatea Bibliei. Întrebările pornesc de aici și, dacă trecem de acest obstacol, putem discuta despre modul în care răspundem la celelalte întrebări pe care le au. De aceea, am ales ca primul capitol al acestei cărți să abordeze existența lui Dumnezeu. În următoarele capitole veți putea observa alte teme abordate de colegii mei autori, teme care practic decurg din acest capitol.

Vreau să îmi afirm de la început dorința de a face acest capitol cât mai ușor de înțeles, chiar dacă tema lui nu este una ușoară. De asemenea, tot aici trebuie să îmi exprim o oarecare reticență cu privire la abordarea unui asemenea subiect într-o discuție cu un copil care încă nu a ajuns la clasele gimnaziale. În aceeași măsură cred că tocmai în clasele gimnaziale copiii noștri vor veni acasă cu o mulțime de întrebări cu privire la existența lui Dumnezeu. Ca părinți, trebuie să fim blindați cu privire la informațiile pe care le vor primi la ora de biologie, chimie, fizică și filosofie.

Această carte nu se adresează doar părinților, astfel că voi aborda acest capitol în așa fel încât orice licean să îl poată citi pentru sine și să poată folosi informațiile găsite aici pentru a fi sigur de credința lui, dar să și poată începe o discuție despre Dumnezeu, având la îndemână toate informațiile esențiale.

Pentru capitolul de față, voi selecta câteva argumente pentru existența lui Dumnezeu – argumentul cosmologic, argumentul teleologic, argumentul moral și argumentul din dorință. Argumentele sunt asemenea drumurilor: încep din puncte diferite, însă toate ajung în același loc. Înainte de a le lua pe rând, trebuie însă să facem deosebirea între argumentele pentru existența lui Dumnezeu și căile prin care Îl putem cunoaște pe Dumnezeu (căi care presupun deja existența Lui).

Aceste căi sunt enumerate de apologetul, filosoful și profesorul Peter Kreeft. El spune că „modul final, complet și definitiv de a-L cunoaște pe Dumnezeu este prin Isus, Dumnezeu întrupat. Biserica sau Trupul lui Cristos este al doilea mod, iar Biblia este a treia modalitate. Natura este o altă cale. Arta Îl arată de asemenea pe Dumnezeu. Conștiința este a șasea cale, ea fiind numită și vocea lui Dumnezeu. Ea este absolută, nu vorbește prin dacă și dar, ci vorbește la obiect. Rațiunea este a șaptea cale. Dacă ne uităm la primele șase căi, vom vedea că dacă le folosim alături de argumente filosofice puternice, rațiunea ne va arăta că trebuie să existe Dumnezeu. Dumnezeu poate fi cunoscut și prin experiența zilnică. Cu siguranță Îl poți vedea pe Dumnezeu în viața ta, prin intervenția Lui zilnică. Experiența colectivă sau comunitară este un alt fel prin care Îl poți vedea pe Dumnezeu. De exemplu, Îl putem vedea pe Dumnezeu în istoria lumii, a creației sau a Bisericii. Oamenii numiți sfinți sunt atât de aproape de Dumnezeu, încât atunci când le vezi felul de a trăi, nu ai cum să nu Îl vezi pe Dumnezeu. Viața de zi cu zi în care faci voia lui Dumnezeu, ți-L va descoperi pe Dumnezeu. În ultimul rând, al 12-lea, rugăciunea ni-L descoperă pe Dumnezeu. Este vorba despre rugăciunea obișnuită și personală. Noi trebuie să experimentăm cât mai multe dintre aceste căi laolaltă; una nu se exclude pe cealaltă.”

--

citeste mai mult: https://alfaomega.tv/creationism/articole/

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura