ULTIMELE STIRI

Bazele crestinismului – de Gabi Giulusan

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00


Imaginează-ți că stai în fața unei uși masive de lemn. Ai ajuns acolo pentru că cineva apropiat ție te-a luat de mână, te-a condus pe un culoar și te-a pus să te oprești în fața acestei uși. Dincolo de ea, îți spune respectiva persoană, este o lume diferită de cea pe care o știi deja.

Guvernată de legi diferite, nu prea seamănă cu a ta. Dacă ar fi să te gândești la un film S.F. sau o carte fantastică dintre lecturile obligatorii de la școală, acolo ar fi locul acestei lumi scufundată în aventură. Întâmplări miraculoase, oameni înzestrați cu puteri supranaturale, mereu în luptă cu întunericul, chemați sub conducerea Creatorului întregului Univers, Stăpânul absolut a tot ceea ce există, Cel plin de har și adevăr, toate acestea cuprinse într-o viață nouă.

Cam așa arată primele zile „creștine” pentru mulți dintre noi. Poate am crescut în familii de credincioși, oameni care merg la biserică, citesc Biblia și se roagă. Părinții, frații, prietenii noștri sunt oameni cu o relație vie cu Dumnezeu, dar când noi înșine facem primii pași în viața trăită cu Dumnezeu, aproape tot ceea ce ne înconjoară pare nou, diferit. Ciudat chiar… Ți se pare familiar acest scenariu?

Probabil primul lucru pe care trebuie să îl învățăm este că viața creștină nu este atât de mult o religie cât este o relație. Noi nu doar slujim lui Dumnezeu, nu doar ne temem de El și încercăm să-L îmbunăm ca și cum el ar fi un stăpân rău, necunoscător de milă. Pentru creștin, viața este comuniune cu Dumnezeu, o întrepătrundere a inimilor în supunerea voinței noastre față de a Lui, în împlinirea cu bucurie a mandatului de a lumina și săra lumea frântă care nu-L cunoaște. Pentru creștin, a trăi înseamnă Dumnezeu și Împărăția Lui.

Aceste lucruri însă nu le înțelegem de la sine. Ține minte că fiecare dintre noi ne începem viața creștină având ochișorii mari de mirare și întrebarea: „Acum ce urmează?”

Mă bucur că îți pui și tu această întrebare!

„Bazele Creștinismului” nu reprezintă o colecție de învățături sau doctrine greu de priceput. El este un punct de start pe măsura oricărei persoane de curând venită la credința biblică sau pentru creștinii veterani care caută o exprimare ordonată și simplă a învățăturilor și principiilor biblice de căpătâi. „Bazele Creștinismului” nu este un manual, nici o referință completă a tot ce înseamnă creștinism, ci un fel de cărăruie din cărămizi galbene care ne conduce să cunoaștem mai bine aspectele vieții creștine. Vei înțelege și vei putea explica și altora credința creștină și care sunt lucrurile fundamentale ale acestei relații extraordinare cu Dumnezeu.

citeste mai mult: https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/biserica/3816-bazele-crestinismului-de-gabi-giulusan?fbclid=IwAR1DZVC2cwNRarOnflutYVSJdoOqqYFnDV-aS3ewP4JSUxoeN-0gE8IwQWk

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Strângere de fonduri pentru un nou format. Multumim

$1.00

Despre ADMIN (28069 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: