ULTIMELE STIRI

Regrete pe patul morții

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00


Sunt multe lucruri în care investim în viață, altele pe care le neglijăm, conștient sau nu, voit sau prin ignoranță, dar fiecare va atrage consecințe, aici și în eternitate.

Se cer aici două lucruri de o extremă importanță: 1. Stabilirea valorilor, iar 2. O ierarhizare a valorilor, proiectate în priorități. Iată câteva regrete pe care le vei avea pe patul morții, dacă nu iei în serios realitatea eternității tale:

1. Egocentrismul. Când vei constata cât de puerile sunt investițiile în propria persoană, cum într-o clipă se stinge tot odată cu tine, vei regreta amarnic!

2. Materialismul. Acum îl condamnă Hristos, atunci îl vei demoniza tu însuți când vei vedea că totul e deșertăciune și goană după vânt, citându-l pe Solomon.

3. Prieteniile sincere. Când vei realiza că ai îndepărtat oamenii care ți-au spus franc și cu dragoste adevărul. Un adevăr care te putea redresa etern, și te-ai înconjurat de lichele și marionete, care au profitat de tine, nu vei muri liniștit!

4. Timpul irosit. Pe lucruri trecătoare, pe nimicuri, în fond. Realizează efemeritatea ta la tinerețe, să ai timp de pregătire pentru etern, dacă ai aflat doar pe patul de moarte că ești trecător, posibil să fie prea târziu.

5. Dragostea risipită. Fiecare act de eleganță, șarm, atenție acordate persoanelor pentru care erai simplu instrument. Și, poate, i-ai neglijat continuu pe cei din prejmă: copii, soț, soție, părinți, oameni care te văd ca pe un semi-zeu. Aceasta va atrage dureroase regrete!

6. Neglijența propriului suflet. Acesta are nevoie de Dumnezeu, Biblie, rugăciune, post, meditație. Dacă o viață întreagă l-ai ținut chircit și subnutrit și înfometat, la final nu va fi pregătit să meargă în cer. De fapt, cerul se învață pe pământ.

7. Mila. Isus îi certa aspru pe farisei pentru corijența la capitolul milă. Doar oamenii milostivi sunt cu adevărat fericiți, pentru că mila jertfește pe același altar cu dragostea. Ori fără iubire omul este doar un schelet înmormântat în propria grăsime.

8. Neiertarea. Cercetătorii sunt de părere că neiertarea omoară mai mulți neuroni decât o traumă puternică. În fața morții poate reușești să ierți, dar mori fără să fi cunoscut vreodată grațierea și bucuria iertării. În mod aproape imperativ, te implor, iartă!

9. Șansele. De a iubi, de a face bine, de a schimba macazul, de sfințire, de a ajuta. Oportunitățile sunt un fel da manifestări ale harului divin, care te edifică sau te umple de regrete. Atenție la șanse!

10. Respingerea lui Dumnezeu. Să zicem că printr-o minune ai ajunge în cer. Fără pocăință, fară sfințire, fără biserică. Cerul ar fi tot un fel de iad pentru tine… Cum îl poți privi în față pe Cel care a murit pentru tine, iar tu L-ai ignorat și înjurat toată viața? Stai liniștit, că nu ți se va întâmpla, nu vei ajunge :(!

Trăiește demn! În așa fel încât să nu ai regrete pe patul morții. Dacă ai apucat să citești aceste rânduri, s-ar putea să ai parte de o moarte fericită schimbând ceva. Eu asta îți doresc.

https://onisimbotezatu.blog/2020/08/18/regrete-pe-patul-mortii/

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Strângere de fonduri pentru un nou format. Multumim

$1.00

Despre ADMIN (28022 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: