Văd creștini care zic: “Sunteți penibili, nu se va întămpla nimic!”; “Sunteți paranoici!”; “Ați picat și voi în isteria apocaliptică!”; Dar oare cum se vor întâmpla toate, nu așa pe nesimțite? Nu sub un motiv “bine întemeiat”? Nu spre “binele nostru”? Nu când se va zice “Pace și liniște!” (1 Tes. 5:3) Oare cum a mințit-o Satan pe Eva? I-a zis că va pierde Edenul, că va naște cu dureri, că-i vor muri unii copii înaintea ei, că totul se va transforma în chin și jale? Nu, ci i-a spus că-i oferă o lume mai bună, că Dumnezeu e sărac și rău voitor (mai noi ni se spune că a crede în el este echivalentul prostiei). Aceeași placă o vom auzi și la sfârșitul lumii. Lupul ne va conduce spre “pășune” până vom realiza că e de fapt abator.
Zic să ne rugăm, ce va trebui să se întâmple se va întâmpla, chiar dacă nu acum, ci după 100 de ani sau câți or fi, dar ce mă îngrjiorează cel mai tare sunt creștinii care nu pot vedea lucrurile întâmplându-se și nu mai cred nici ei că se vor întâmpla. Cine are Duhul va simți, va ști, va vedea și cât i se va permite va lupta, în rest așteptăm Răpirea (care zgârie la urechi pe mulți cum zgâria pe ochi corabia lui Noe înainte de potop, iar baza biblică pentru aceasta o găsiți în 1 Tesaloniceni 4:16-18).
Cu prețuire,
Toni Berbece
