ANUNTURI

Ghiță Ignat – Ursul Carpatin: Deschideți bisericile sau lărgiți pușcăriile

„Deschideți bisericile sau lărgiți pușcăriile” – nu e o metaforă. Sunt oameni care trăiesc doar în alb și negru fiecare zi, ei nu știu de o zonă gri.

De aceea vreau să mai scriu o dată: „deschideți bisericile sau măriți pușcăriile”, pentru că rezultatul încăpățânării dumneavoastră de a ține bisericile închise va duce la creșterea numărului de deținuți.

Am trecut prin pușcărie (nu este o laudă) acolo am întâlnit mulți deținuți, oameni de toate felurile. Ieșit din pușcărie, având viața schimbată de Dumnezeu în bine (pentru că apropo… Dumnezeu face bine) am început să muncesc pentru un scop, nobil aș zice eu, acela de a ajuta foștii pușcăriași să ia o cale bună, diferită, care să nu mai aibă ca sfârșit temnița. Primul lucru pe care îl fac în relația cu un fost deținut este să-l încurajez să caute pe Dumnezeu, să se împace cu El așa cum zice Biblia prin Iisus Hristos.

Afacerea, pe care o am cu un frate de credință, am pus-o la dispoziția lui Dumnezeu și am început să angajăm foști deținuți. Dorim astfel să îi ajutăm în reabilitarea lor. Am făcut o asociație în acest scop și construim un centru de incluziune pentru a ajuta acești oameni să facă tranziția dintre penitenciar și societate cu succes.

Până la acest moment am lucrat cu pe 15 foști deținuți. Prin harul lui Dumnezeu avem o rată de succes de 80 de procente, ceea ce înseamnă că anumite persoane care aveau șanse mari să recidiveze, astăzi sunt integrate cu succes în câmpul muncii, implicit în societate. Noi nu ne asumăm nici un merit, nici compania noastră, nici ONG-ul pentru care lucrăm, nu ne asumăm nimic bun din toate acestea, ci toate meritele le are Dumnezeu, pentru că El face BINE.

--

Nu știu dacă interesează sau nu, însă în contra partidă peste 85 % din deținuții din pușcăriile românești care au comis fapte cu violență se aflau în stare de ebrietate când au săvârșit fapta pentru care au fost închiși. Aceasta înseamnă că alcoolul face RĂU domnilor conducători, cu toate acestea avem liber la cârciumi, bag de seamă, dar nu la biserică.

E ciudat cum Bisericile care fac bine stau cu lacătele pe ușă, pe când crâșmele, care din ceea ce am văzut în pușcării, fac enorm de mult rău, sunt deschise.

Înțeleg că în ziua de azi doar „înapoiații” mai merg la biserică… chiar și așa vă rugăm dați-ne voie, cu măsurile de rigoare, să ne întâlnim și noi un ceas, două, Duminică dimineața. Sunt oameni care au nevoie de biserică, de Dumnezeu, pentru că DUMNEZEU FACE BINE, iar la biserică găsesc acea legătură cu El. Sunt oameni care încă nu ți-au spart mașina, casa sau contul din bancă, pentru că Dumnezeu le-a schimbat viața. Sunt oameni care mărturisesc cu gura lor că, dacă nu era Dumnezeu care să le schimbe viața, astăzi ar fi fost în pușcărie. Oamenii aceștia și mulți alții au nevoie de Dumnezeu pentru că ei au aflat ceva ce pare că cei care ne conduc nu știu încă și anume că DUMNEZEU FACE BINE.

--

Aceste rânduri nu sunt scrise pentru cei cu atitudinea de genul „noi îl avem pe Dumnezeu în suflet, nu avem nevoie de biserică”. Sunt scrise pentru cei care tânjesc după părtășie, tânjesc după cântare, după Cuvântul lui Dumnezeu… ș.a.m.d

În final, vreau să încurajez cât mai mulți români să ne unim în rugăciune pentru această cauză, ca Dumnezeu să facă din nou posibilă părtășia în bisericile noastre.

https://georgeignat.com/2020/06/10/deschideti-bisericile-sau-largiti-puscariile/

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura