Aurel Gheorghe: Ziua cea mai neagră din istoria cotațiilor bursiere

După toate probabilitățile, astăzi s-a dat startul unei viitoare crize economice majore, prefigurând-o pe cea care va avea loc în debutul celor 7 ani de judecată ai acestei lumi: „Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce stătea pe el avea în mână o cumpănă. Şi, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu (dinar-n.n.)! Trei măsuri de orz pentru un leu (dinar-n.n.)! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” (Apoc. 6:5-6)
Pe fondul îngrijorărilor generate de expansiunea îmbolnăvirilor cu noul virus Covid-19, piețele internaționale au fost marcate de o panică rară, ce nu a mai fost întâlnită din timpul tensiunilor apărute pe fondul Războiului din Golf din 1991. Iată câteva din datele cele mai importante ale căderii înregistrate la nivel global:
Concluzia care se desprinde fără niciun fel de îndoială este că asistăm la niște evenimente fără precedent, ce se petrec în împlinirea profețiilor Scripturii despre vremea din urmă. Judecata pe care Dumnezeu o va aduce asupra unei lumi în care păcatul a atins cote maxime se apropie, iar unul dintre lucrurile ce vor fi lovite din plin este lăcomia de avere și siguranța falsă pe care o dă prosperitatea materială. Vremuri din ce în ce mai grele ne stau în față, iar singura formă de a putea trece prin ele este împăcarea cu Dumnezeu prin pocăință și credința în Evanghelie, care este puterea Sa „pentru mântuirea fiecăruia care crede”. Venirea Domnului se apropie – pregătește-te să-L întâlnești pe Dumnezeu!
Aurel Gheorghe
http://newsnetcrestin.blogspot.com/2020/03/aurel-gheorghe-ziua-cea-mai-neagra-din.html
Exit mobile version