Un înger strălucitor cu aripi ca vata de zahăr mă îndrumă către o încăpere uriașă. E atât de mare că nu pot să o măsor nici măcar cu privirea. De-o parte și de alta a pereților, de la podeaua de cristal până la tavanul care e atât de departe încât nu-l văd, sunt așezate rafturi pline de cutii. Camera e scăldată într-o lumină caldă și blândă ca razele zorilor de zi… Și totul e atât de imaculat! Podeaua. Pereții. Îngerul…
Fiecare cutie e împachetată frumos, ca un cadou, în hârtii strălucitoare argintii și aurii. Și de fiecare e agățată câte o etichetă. Mă apropii încet, încercând să deslușesc scrisul și observ că pe fiecare e trecut câte un nume. Miliarde de cutii cu miliarde de nume, în toate limbile pământului. Destule pentru toată lumea! Mă întreb ce-o face Dumnezeu cu atâtea cutii și cât de mare e cerul dacă încăperea asta nesfârșită e doar o fărâmă din el…
Îngerul îmi arată una dintre cutii, pe eticheta căreia, surprins, recunosc numele meu. Întreb cu reținere dacă am voie să o iau de pe raft. Îmi face semn că da. Încep să o despachetez cu șovăială, aruncându-mi din când în când ochii la el, să verific dacă nu cumva s-a răzgândit. E atât de liniște că îmi aud inima cum pompează sânge acompaniată de hârtia care foșnește sub degetele mele tremurânde.
Când în sfârșit deschid cutia și privesc înăuntru, ochii mi se umplu de lacrimi. Plâng în liniște, iar îngerul așteaptă plin de răbdare să mă liniștesc. După o vreme, se apropie de colțul în care stăteam.
– Ce ai găsit în cutia ta?, mă întreabă într-o limbă nemaiauzită, pe care, cumva, o înțeleg. E prima oară când îmi vorbește și are cea mai liniștitoare voce pe care am auzit-o vreodată.
– Cutia e plină cu toate binecuvântările pe care Dumnezeu le avea deja pregătite pentru mine, dar pe care, din păcate, eu nu i le-am cerut niciodată…, îi răspund eu printre suspine.
citeste mai mult: http://seforaseah.blogspot.com/2020/01/o-cutie-neobisnuita.html
