
Sper că deputatul Iulian Bulai și-a convins partidul că inițiativa „Fără penali în funcții publice”, deși necesară, nu e suficientă. Cred că cea mai benefică inițiativă ar fi „Fără prostie în funcții publice”. Dorind să pară interesant, deputatul Bulai a reușit să arate cât de penibil poate ajunge un demnitar atunci când dă glas rătăcirilor minții și smintelii sufletului. Apreciez, totuși, că după prostiile debitate cu privire la Sfânta familie și la Întruparea Mântuitorului, astăzi a dat semne că i-a venit mintea la cap și a găsit tăria să se pocăiască și să-și ceară iertare pentru aberațiile rostite. Domnul deputat ar trebui să știe că prostia și neștiința nu sunt scuze pentru răstălmăcirea Scripturilor. Cei care o fac totuși, o fac pe riscul lor și suportă consecințele. Mă rog să-i dea Dumnezeu minte că e tânăr și să-l ajute să-și găsească direcția spiritulă, dacă tot pretinde că e creștin practicant…
Samy Tuțac