Duhul Sfânt l-a luat pe Moise, un slujitor al lui Dumnezeu care s-a predat în întregime voii Sale și l-a atras pe un munte pentru a-i vorbi față în față. Când Moise a coborât de pe munte pentru a se adresa copiilor lui Israel, chipul lui reflecta atât de mult slava Domnului, încât fața îi strălucea: „Aaron şi toţi copiii lui Israel s-au uitat la Moise şi iată că pielea feţei lui strălucea şi se temeau să se apropie de el” (Exodul 34:30). Pavel o descrie astfel: „Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare…” (2 Corinteni 3:7).
Gloria de pe fața lui Moise s-a stins după un timp, deoarece aceasta înfățișa un tip de glorie spirituală care urma să vină. Iar ceea ce s-a întâmplat cu Moise nu trebuie comparat cu ceea ce Duhul Sfânt vrea să facă astăzi. „Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire? Şi în privința aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult. În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător!” (2 Corinteni 3:9-11) Cu alte cuvinte, dacă slava strălucitoare de pe fața lui Moise a avut o putere atât de convingătoare, cu cât mai mult gloria actuală a lui Hristos în slujitorii Săi va fi o mărturie – a Duhului – pentru a osândi și a convinge.
