
Iată-l de-acum şcolar cu ghiozdanul în spate. Câtă bucurie că am ajuns să vedem şi această zi. De-acum copilul nostru ştie să citească şi să scrie dar consideri că încă e prea mic și că nu-l poţi îndopa de la o vârstă aşa de fragedă cu Biblia şi cu rugăciunea și-ți zici că las’ că le va face el şi p’astea când o fi mai mare; important e să vină la bise în fiecare duminică şi deocamdată-i rezolvată problema; în viitor o avea Dumnezeu milă de el să-l ţină în biserică. Şi aşa se scurg anii şi copilul care altădată era un îngeraş acum a devenit un demon, un răzvrătit care ne aduce ruşine şi nu înţelegem de ce, că doar „e crescut în biserică şi-i din familie de pocăiţi. “
Răspunsul la întrebarea de ce? îl găsim în Scriptură. Isus a zis: “lăsaţi copilaşii să vină la Mine…” Aducerea copiilor la Hristos implică mai mult din partea noastră ca părinţi decât ritualul unui act de binecuvântare. Bazele unui caracter spiritual se pun în copilărie. Principiile sfinte se sădesc acum, nu mai târziu. La fiecare etapă a vârstei copilului, ca părinţi ar trebui să fim procupaţi să-i inoculăm acestuia disciplina unei vieţi spirituale: începi ziua cu Dumnezeu, o parcurgi trăind cu Dumnezeu şi o sfârşeşti tot cu Dumnezeu. Însă, desigur că aici intervine un adevăr cât se poate de dureros: nu poţi pretinde copilului tău să facă ceea ce nu faci tu ca părinte. Dacă tu, părintele lui, nu practici disciplinele spirituale și nu ai principii biblice solide nu vei putea sădi acestă Sămânţă în copilul tău. În cazul acesta în dreptul odorului tău nu se va putea spune niciodată: “din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi…”
https://www.totalschimbat.ro/2019/09/12/nascuti-pentru-rai-sau-pentru-iad/