Pe patul de spital mi-am adus aminte de Ilie. După ce a postit trei ani jumătate la Cherit, după ce a săpat șanțuri și a construit altarul pe Carmel, după ce a stăruit până a coborât foc din Cer, după ce a ciuruit 900 de prooroci falși, după ce a refuzat pe Ahab să mânânce preferând să-și continue rugăciunea, după ce a alergat 34 km de la Carmel la Izreel, după ce a s-a umplut de teama veștii morții sale și a fugit până la Beer-Șheba, apoi în pustiu, apoi încă 360 km până la Horeb, a ajuns un rezervor gol! Apoi, a strigat disperat către Dumnezeu: „Nu mai poooot! Caută un altul!” Pentru că, da, oboseala noastră ne face să credem că avem nevoie de o scurtă despărțire de Domnul!
Orice urmaș al Domnului Hristos are de-a face cu epuizarea, cu obseala. Fiindcă drumul spre Cer nu e o călătorie cu liftul. Ci alpinism. Unii adolescenții sunt epuizați în luptele cu hormonii. Și cu smartfonurile. Unele soții sunt epuizate de bucătărie și maldărul de rufe, unele familii sunt epuizate de rugăciunile pentru pruncii rebeli, altele de doliul venit rapid ca Intercity, altele de ifosele bătrănilor ce-i îngrijesc. Unii bărbați se luptă cu dependențele, alții cu menținerea evlaviei. Și mulți, mulți slujitori, sunt extenuați de sacrificiile slujirii, a lipsei de observație și aprecierile celor din jur. A vieții de lup singuratic. Ori a vulnerabilității spirituale!
citeste tot articolul: https://nicolaegeanta.blogspot.com/
