
Domnul ne întreabă pe mine, pe tine și întreaga Lui Biserică: „Crezi că sunt în stare să te îndrum și să îndeplinesc voia Mea perfectă în viața ta? Crezi că încă mai sunt la lucru de partea ta? Sau îți alimentezi gânduri în ascuns în care spui că te-am părăsit sau că te-am dezamăgit?” Dumnezeu nu este interesat în primul rând în a face lucrări grozave, ci mai degrabă dorește cu disperare ca noi să ne punem încrederea în El!
Unii creștini care simt nevoia unei schimbări, se gândesc să „renunțe la toate și să intre într-un fel de slujire cu normă întreagă”. De fapt, unii chiar își vând casele, își închid afacerile și merg împreună cu familia într-un loc de slujire în sărăcie, fără a avea o adevărată directivă a Duhului Sfânt. Ocazional, Dumnezeu Se află în astfel de planuri, dar în majoritatea cazurilor, El nu este.
Dragilor, Dumnezeu nu vrea nimic din ceea ce aveți; El nu cere casa ta, terenul tău, mașina ta sau orice altă posesiune lumească. Nu! El Își dorește să crezi în El și tânjește ca tu să fii ferm și stabil în încrederea ta. Domnul dorește ascultarea ta, iar Cuvântul Lui este clar în privința faptului că nu Se va mulțumi cu nimic altceva decât cu credința ta.
citeste mai mult: https://alfaomega.tv/devotional/11103-devotional-crezi-ca-dumnezeu-te-va-scoate-la-liman?fbclid=IwAR0443nX6ADQ1OQb0xiA5kqC8Pm2QXLSzo9Bzht2V_4xR-nO9BWY2tDcKbM