După ce ne sfătuiește să fim „plini de Duh”, Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne supunem partenerului de căsătorie. (Efeseni 5:21). Dar atenție, vom reuși numai dacă avem plinătatea Duhului Sfânt! Altfel ne va da cu eroare…
Oamenii, fie ei bărbați și femei, pastori și mireni, șefi și subordonați, nu se supun celorlalți din cauza… egoismului. A sinelui plin. A mândriei. Egoistul este tot timpul bosumflat, iritabil, nerăbdător, cu un limbaj fără milă. E ca un ceainic clocotind. Marea lui problemă este că a uitat, sau nu cunoaște 1 Corinteni 13. Dragostea este îndelung răbdătoare, plină de bunătate, nu se mânie, nu bate din picior, nu strigă cu superioritate, nu e despotică. E jertfitoare. Dragostea e roada Duhului…
Așa că, atunci când vă cuprinde puțin furia în relațiile conjugale diurne încercați să apelați la Duhul Sfânt pentru o porție de dragoste. „Frate, și eu ce câștig dacă pun maai presus fericirea ei”, zice unul. „Câștigi fericirea ta”.
Mi-a plăcut tare mult o strofă a unui poem al lui Wiliam Blake: „Dragostea nu caută să își placă sie înseși / nici nu îi pasă de sine. / Ci îl mângîie pe celălalt / Și zidește un rai din iadul disperării”
Încercați să vă slujiți cu iubire. Iubiți-l pe celălalt pur si simplu. Altfel veți zidi un iad în mijlocul raiului!
Nicolae.Geantă
