
Poate titlul postării mele v-a șocat, mai ales pe cei care credeați că știți totul despre mine. Da, am fost adoptat prin Cristos în familia lui Dumnezeu. Da, Cristos mi-a dat o familie nouă, o seminție nouă, cu o poveste și o identitate nouă. Da, sunt copil al lui Dumnezeu și mă plec înaintea lui Dumnezeu, mulțumindu-I că m-a adoptat în familia Sa cerească și mă gândesc cum aș putea arăta dragoste pentru orfanii de pe acest pământ.
Cel mai mult m-am bucurat în aceste zile să văd preocuparea creștinilor din România pentru copiii orfani. Dacă această preocupare este reală atunci în cel mai scurt timp în România nu ar mai fi orfani. Ce extraordinar ar fi dacă bisericile ar vedea adopția ca parte din misiunea lor. Cât de mult ar conta dacă creștinilor li s-ar duce numele că iau orfani la ei acasă și îi fac fii și fiice ale lor. Ce minunat ar fi ca Biserica să preia conducerea în grija pentru orfani, iar adopția să fie unită cu vestirea Evangheliei.
Mă rog pentru Sorina, care are vârsta ultimului meu băiețel, ca Dumnezeu să o ajute să-și găsească liniștea sufletească și să fie acolo unde poate fi cel mai bine pentru ea. Și sper ca drama acestei micuțe să-i inspire pe toți creștinii, adoptați ca și mine în familia lui Dumnezeu, să gândească la inima lui Dumnezeu pentru copiii fără familie. Adoptând copii orfani, Îl putem iubi mai mult pe Dumnezeu și pe aproapele nostru și ajungem să apreciem mai mult adopția noastră în familia lui Dumnezu.
Samy Tuțac