Eu nu mă trag din maimuță pentru că rafinamentul minții mele nu este o evoluție din creierul unei primate, care știe doar să țipe și să grohăie, mintea mea e un dar divin, e o înzestrare pe care o am din partea celei mai speciale și perfecte minți, mintea Dumnezeului meu.
Eu nu mă trag din maimuță pentru că rafinamentul sentimentelor mele nu a evoluat din inima unei maimuțe, care știe doar să-și satisfacă niște nevoi și să-și crească puii, însă în rest e doar o primată ce acționează mecanico-instictiv. Eu respect, iert, mă dedic, mă sacrific, eman bucurie, pace, liniște, blândețe nu pentru că am evoluat dintr-o maimuță, ci pentru că Dumnezeul meu mi-a dat din chipul Său, care este iubirea.
Eu nu mă trag dintr-o maimuță pentru că dacă maimuțele ar fi evoluat, azi nu mai aveam ce să privim la grădina zoologică, ar fi fost toate oameni. Dar Dumnezeu a creat și maimuțe pentru a le privi și pentru a spune: “Mulțumesc că m-ai făcut om și nu jivină!”
Eu nu susțin că mă trag din maimuță din demnitate, doar un om fără pic de respect față de sine și disperat în a-L nega pe Dumnezeu ajunge atât de nebun încât să aleagă ca sursă de proveniență o ființă atât de inferioară. Am auzit de mulți care cred că se trag din maimuță, însă nu am văzut pe nimeni să-și pună în casă la loc de cinste o poză cu “strămoșul maimuță”.
De ce? Pentru că nu i-ar face cinste și pentru că cine intră în casa acelui om și-ar da seama că e ceva stricat la mintea lui, cum băiatul meu de 7 ani a bufnit în râs când proful de biologie i-a zis de teoria omului evoluat din maimuță. Și firea ne șoptește că e ceva total greșit cu această teorie, dar ea e doar un paravan pentru penibilitatea ateistă, e ca o perdea transparentă după care un copil se ascunde de părinți.
Eu mă trag din Dumnezeu și spre El mă duc!
Cu prețuire,
Toni Berbece
Toni Berbece
