Reclame
ULTIMELE STIRI

Richard Wurmbrand: Cele mai potrivite trei cereri într-o rugăciune (Dintr-o meditație biblică nepublicată)

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Multumim

$1.00


Așa cum copilașii învață să vorbească, oamenii învață să se roage, rugîndu-se, nu citind o carte despre acest subiect.

Este „momentul rugăciunii” a o iluzie religioasă? Unui om care traversa deșertul îi era teribil de sete. La un moment dat, a trecut printr-o oază cu palmieri și o fântînă, iar o femeie scotea apă, dar el nu s-a lăsat păcălit.

Citise despre aceste miraje înșelătoare care apar în Sahara. Așa că, a trecut pe lângă acest loc plăcut fără să se oprească. De ce să- și irosească timpul cercetând o simplă iluzie? A fost găsit mort de sete, nu departe de acel loc.

Mulți se îndoiesc că rugăciunea ar avea vreo valoare practică. Unii cred că cineva poate căpăta ceea ce dorește urmărindu-și scopul sau vorbindu-le altora despre dorințele lui, nu prin apelarea la un Dumnezeu nevăzut sau poate inexistent.

Istoria a ceea ce au crezut oamenii este un cimitir de prostii care odată au fost considerate certitudini. De exemplu: Daniel Webster, discursul din Senat, 1848 la cumpărarea Californiei:

http://logosul.ro/richard-wurmbrand-cele-mai-potrivite-trei-cereri-intr-o-rugaciune-dintr-o-meditatie-biblica-nepublicata/

Reclame

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

$5.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Despre ADMIN (23876 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

1 comentariu la Richard Wurmbrand: Cele mai potrivite trei cereri într-o rugăciune (Dintr-o meditație biblică nepublicată)

  1. A republicat asta pe Noutati Crestine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: