Știința și credința în Dumnezeu – de Iosif Țon, pastor

Un cititor inteligent mă va întreba imediat: „Care ştiinţă? Cea bazată pe legile naturii stabilite de Isaac Newton pe la anul 1.700? Sau cea clădită pe teoria relativităţii lui Albert Einstein în secolul al XX-lea? Sau, vorbeşti de ştiinţa clădită pe teoria lui Darwin, sau despre ştiinţa bazată pe înţelegerea vieţii pe care ne-a dat-o descoperirea ADN-ului imediat după 1950?” Şi cititorul acesta va putea continua arătându-mi că există diferite înţelegeri ale „ştiinţei”.

Apoi, tot cititorul acesta mă va întreba: „Credinţa în care Dumnezeu? În Dumnezeul despre care se zice că a planificat totul în cele mai mici detalii şi că noi doar ne împlinim mecanic rolul acordat nouă în acest sistem? Sau în Dumnezeul care, deşi conduce direct treburile universului şi ale istoriei, lasă oamenilor libertate de alegere, cu toate că această libertate crează atâtea probleme şi atâta confuzie? Sau, vorbeşti de Dumnezeul care stă ca un poliţist cu bastonul ridicat, gata să lovească omul la cea mai mică mişcare greşită, sau vorbeşti de Dumnezeul iubirii, care este totdeauna bun, iertător, binevoitor şi totdeauna bine dispus faţă de noi?”

Dacă ar fi să dăm curs întrebărilor acestui cititor (bine intenţionat!), ar trebui să luăm un spaţiu larg şi un timp îndelungat ca să definim ce înţelegem noi prin „ştiinţă” şi apoi să definim cum ni-L imaginăm noi pe Dumnezeu. Nu putem, deci, să dăm curs acestor întrebări (legitime!), fiindcă nu avem nici timpul, nici spaţiul necesar.

Ca să simplificăm lucrurile, vom începe prin a vă spune despre care Dumnezeu vorbim. Noi vorbim despre acel Dumnezeu pe care atât apostolul Petru cât şi apostolul Pavel L-au definit ca „Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Hristos”, adică Dumnezeul căruia Isus I-a spus „Tată” chiar şi atunci când era ţintuit în cuie pe cruce şi despre Dumnezeul pe care ni L-a descris Isus în toate învăţăturile Sale şi ni L-a ilustrat şi oglindit în toate acţiunile Sale. Acesta este Dumnezeul nostru.

Cu privire la „ştiinţă”, voi lăsa pe cititor să deducă el însuşi, din tot ceea ce voi scrie în continuare, despre care ştiinţă vorbesc eu.

Timp de peste trei sute de ani a dominat ştiinţa modernă, bazată pe „legile naturii” formulate de Newton. Era un univers închis, în care nu putea interveni nimeni din afară. Materia şi energia erau considerate ca fiind veşnice: atât materia cât şi energia erau în cantităţi fixate dintotdeauna. Universul acesta a existat aşa din totdeauna. Universul nu a avut un început şi deci nu este nevoie să ne gândim la Cineva care să-l fi început, să-l fi creat. În acest univers, ziceau cei mai mulţi oameni de ştiinţă, nu era nevoie de Dumnezeu.

Oamenii de ştiinţă erau categorici: Aşa este universul, fiindcă aşa ne spune ştiinţa!

Apoi a explodat bomba relativismului lui Albert Einstein, pe baza căruia universul are un început care poate fi calculat cu precizie. Ştiinţa aceasta ne spune că a fost „un timp” când nu exista nimic, nici măcar timp şi spaţiu, nici materie şi energie şi a avut loc o explozie a unui fel de atom iniţial, care era „nimic”, din care dintr-o dată s-a format tot universul.

Desigur, acum putem vorbi de Cineva care a conceput acest cosmos şi care a creat totul din nimic. Această „ştiinţă” mă ajută pe mine să cred într-un anumit Dumnezeu! Ce fel de Dumnezeu, ştiinţa aceasta nu-mi spune, dar ea îmi dă încredere că pot să Îl caut!

Sursa: https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/stiinta-educatie-cultura/4831-stiinta-si-credinta-in-dumnezeu-de-iosif-ton-pastor?fbclid=IwAR3mjeLufO8uStMtwasPqj9UOXeaO_rsSpTwVECrLBY26_1EvsismEm9nds#ixzz5f6eA2uan
Follow us: @alfaomegatv on Twitter | alfaomegatv on Facebook