Devotional – Oglindesc eu natura lui Hristos?

„Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus”  (Filipeni 2:5). „Noi însă avem gândul lui Hristos”  (1 Corinteni 2:16).

Aceste îndemnuri din partea apostolului Pavel spun poporului lui Dumnezeu: „Faceţi în aşa fel încât gândul care este în Hristos – însăşi gândirea lui Isus- să fie şi gândul vostru. Gândirea Lui este cea pe care trebuie să o căutăm cu toții”.

Ce înseamnă să ai mintea lui Hristos? Pur și simplu, înseamnă să gândești și să acționezi așa cum a făcut Isus, luând decizii asemănătoare cu Hristos, care vor determina modul cum ar trebui să trăiești. De fiecare dată când privim în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu, trebuie să ne întrebăm: „Reflect eu natura lui Hristos? Mă schimb eu din slavă în slavă, după asemănarea cu Isus, cu fiecare experiență pe care Dumnezeu o aduce în viața mea?”

Potrivit lui Pavel, „[Hristos] S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2:7). Isus a făcut un legământ cu Tatăl ca să Se dezbrace de gloria cerească și să vină pe pământ ca om. Pentru Hristos, aceasta însemna să spui: „Mă duc să fac voia Ta, Tată”. Într-adevăr, Isus a hotărât dinainte: „Îmi predau voința pentru a-ți face voia, Tată. Tot ceea ce spun și fac trebuie să vină de la Tine și voi fi total dependent de Tine”.

În schimb, acordul legământului Tatălui cu Fiul era să-I dezvăluie voia Sa. Dumnezeu a spus, în esență, „Vei ști mereu ce fac și cum fac. Vei avea gândul Meu”.

Sursa: https://alfaomega.tv/devotional/10028-devotional-oglindesc-eu-natura-lui-hristos?fbclid=IwAR0_xIqNESXUeniZ5ZpJZwK4gO7J2DJNV6W4dIS4nGSw1TasoZC3EN5wigo#ixzz5dRPe8QrH
Follow us: @alfaomegatv on Twitter | alfaomegatv on Facebook

Exit mobile version