FRATELE OCTAVIAN DOBOS SI SOACRA SA, AU PLECAT… În drum spre casa… de Sus

ADMIN3 noiembrie 2018

0 25 3 minutes read

Trăim, încă o dată, realitatea pe care nu o poate evita nimeni, adică moartea. Este șocantă, crudă, copleșitoare, dar cine poate sa o oprească? Ne lovim de ea în cele mai neobișnuite și mai puțin așteptate momente. Orice efort am depune, nu ne putem opune ei. Am citit despre accidental fratelui Doboș și nu am vrut să cred că este real…
L-am cunoscut din fragedă copilărie. S-a născut în același sat cu tatăl meu, au fost buni prieteni și au rămas până în ultima clipă. A venit mereu și mereu în vizită la noi în sat, ori de câte ori venea în România. Era așteptat și apreciat în satul natal, Tămașda, județul Bihor. Îl țin minte dintotdeauna: omul cu părul alb, cu vocea blândă, cu zâmbetul plin de optimism. A fost omul care avea o inimă largă, sensibilă și plină de pasiune pentru Domnul și slujirea Sa. Când am ajuns în Arizona, ne-am întâlnit, am vizitat biserica păstorită de el, am luat masa în familia sa împreună cu soacra lui, iar la plecarea mea spre România, a insistat să mă ducă la aeroport. Nu am înțeles insistențele lui, dar a fost ultima dată când a putut să își arate gestul de dragoste față de un consătean… Am povestit multe, avea poveri pe care le știa doar el, dar le-a dus cu stoicism. A fost omul care a făcut mult bine. A sprijinit, a îndrumat, a întins mâinile unde a fost nevoie. L-a iubit pe Hristos, a înțeles nevoia de a trăi pentru El și cu El. Au trecut multe peste viața lui… Depănarea amintirilor o vom face acolo, sus, unde moarte nu va mai fi. Acum, aici, este durere, sunt multe lacrimi, este suferința despărțirii care nu-i ușoară. Avem întrebări, ridicăm din umeri, dăm din cap, ne plecăm fața pentru că este plină de lacrimi, iar sufletul este zdrobit…
Iubit de mulți, apreciat de unii, criticat de alții, neînțeles de mulți, iubit de Dumezeul care l-a chemat în patria Sa, așa era fratele Octavian.
În familie este durere, o resimt cel mai mult cei apropiați, sora Mărioara trăiește durerea despărtirii de cea care i-a dat viață, dar și de cel care i-a fost partener de viață.
Soră Mărioara, nu mai e mult, revederea va fi curând cu cei dragi. Este o singură prăpastie, a timpului scurt care a mai rămas. La cele țărmuri, într-o zi, cu zâmbetul larg, vă va aștepta și mama și soțul, fiți încrezătoare în Cel care a promis aceasta…
Dragi copii și nepoți, este greu să acceptăm această veste dureroasă, dar trebuie să înțelegem că Dumnezeu nu face greșeli. El este stăpânul vieții, El decide când, unde și cum să își cheme copiii acasă. E ca și cum tata își invită copiii în casă după ce aceștia au petrecut toată ziua în curte, în grădină, dar pentru că seara a sosit, tata are dreptul să-și cheme acasă copiii. Rând pe rând vom intra în casa pregătită de Tata! Pregătiți-vă pentru ca atunci când veți auzi glasul Tatălui să intrați în casa de sus!
Fratele Octavian s-a mutat într-un loc mai bun, mai frumos și veșnic. Chiar dacă, dinspre Colorado nu se mai întoarce acasă, de acolo, împreună cu bunica, s-au dus spre o altă destinație. Macazul vieții a fost schimbat de Cel care are dreptul să o facă. Planurile au fost modificate, după agenda Lui. Acum, toți vă veți aranja agenda așa cum a stabilit-o Creatorul. Notati-vă în agendă: Vreau cu tata și cu bunica! Iubiți-L pe Domnul pe care l-au iubit cei plecați acasă!
Nimic nu va fi mai bun și frumos ca revederea! Aveți convingerea, fiți pregătiți, iubiți-L pe Cel care deține controlul asupra vieții. El este plin de dragoste și îndurare, chiar dacă acum vedem mai greu aceasta, dar ea există și într-o zi veți înțelege de ce a fost așa…
Mă rog ca Dumnezeul nădejdii să vă umple inimile înlăcrimate și zdrobite de durere, iar suferința care nu e mică, să o punem pe umerii Lui.
El ne poartă poverile! Aceasta este rugăciunea mea: Doamne, supraveghează Tu asupra familiei zdrobite, mângâie Tu, dă-le nădejdea revederii într-o zi în glorie!