
Deși rubrica are doar câteva minute, expunerea privitoare la intenția sa de retragere este argumentată printr-o trecere în revistă a societății creștine și românești actuale în care se dorește amalgamarea valorilor până la anularea lor.
“E prima dată când am înțeles de ce Mântuitorul nu a răspuns la toate întrebările, ci doar la cele ale oamenilor care vor cu adevărat să se îndrepte. Acum e aceeași ură, aceeași aroganță socială, aceeași dictatură a propriei opinii împotriva celorlalți și, în acest marasm, aceeași Biserică răstignită a nu știu câta oară de oameni care cred cu adevărat că Biserica ar trebui să le negocieze păcatele. Regret! Evanghelia nu e negociabilă.(…) Sper din toată inima să avem tăria să putem să ne revenim – nu cu picioarele pe pământ, ci cu mintea în cer, acolo unde ne e locul. (…) Deja am constatat că, în ciuda faptului că familia bărbat – femeie nu e o prioritate, cealaltă familie dintr-o dată a avut trei proiecte băgate la sertar. Așa am constatat că suntem căzuți între politici și (…) – cred că e obligatoriu ca paznicul Farului să se retragă în Far. (…)
Mai avem 50 de zile până să ne prăznuim Centenarul. Ne-am bătut joc de 99 de ani și 315 zile din Centenarul nostru”.
Mesajele nu au întârziat să apară, atât din diaspora, care vede în părintele Constantin Necula un ambasador al creștinismului românesc, cât și în rândul creștinilor din țară.