Europa, post-creștină?

Să ne uităm la situația socio-religioasă în Europa, fiind interesați de locul Bisericilor creștine în societate și în modul în care Evanghelia e comunicată europenilor azi. Privind la acest domeniu vast, abordarea noastră nu poate fi decât generalistă, pentru că atunci când încercăm să examinăm perspectiva de ansamblu a Creștinismului în Europa, vom avea o înțelegere mai bună cu privire la ce se întâmplă în fiecare țară în particular. Iar împreună, acestea constituie un context specific pentru comunicarea Evangheliei.

Extras din cartea „Europa și Evanghelia” (în curs de traducere în limba română de către Alfa Omega Publishing), de Evert van de Poll, profesor de studii religioase și misiologie de la ETF Leuven, pastor baptist în Franța

Paradoxul Europei și al creștinismului

În termeni de religie și societate, Europa ne oferă un paradox. Nici o altă regiune a lumii nu a fost atât de expusă la mesajul Bibliei și la influența Bisericii pentru o perioadă la fel de lungă de timp și la fel de intensiv. În același timp, niciunde în lume nu e mai pronunțat abandonul credinței creștine și retragerea oamenilor din bisericile instituționalizate ca în Europa, și niciunde nu s-a mai întâmplat asta pentru o perioadă atât de lungă de timp.

Europa nu e doar continentul catedralelor minunate, ci și a celor aproape goale sau în ruine, al mănăstirilor părăsite, a bisericilor transformate în centre culturale sau în moschei. Odinioară, Europa era inima misiunii creștine mondiale, dar acum a devenit ea însăși un câmp de misiune major. Societățile noastre sunt acum multi-religioase și non-religioase. Continentul nostru e cel mai secularizat dintre toate.

Societățile europene de astăzi nu sunt doar rezultatul influenței milenare a creștinismului, ci și de curente de gândire și mișcări care s-au distanțat explicit de creștinism. Societățile noastre sunt înrădăcinate pe valori biblice și o concepție creștină despre viață, dar influențate de asemenea de secularizarea politicii și a vieții publice și de moduri de gândire care resping doctrinele tradiționale și etica creștină.

Acesta e paradoxul Europei: societățile europene sunt influențate la fel de mult de credința creștină ca și de abandonul și respingerea ei. Dacă refuzăm să ne uităm la oricare din aceste două fațete, vom avea o imagine distorsionată, fie o imagine prea optimistă din cauza influenței Bisericii, fie o imagine prea negativă.

Trei întrebări curg din acest paradox. Prima: În ce sens a devenit Europa post-creștină? Apoi: În ce măsură sunt societățile europene încă influențate de credința creștină? În al treilea rând: Care din cele două direcții va predomina în viitorul apropiat? Va deveni Europa mai seculară, mai religioasă, sau amândouă în același timp?

E des întâlnit să auzi azi că Europa e post-creștină, deși afirmației îi lipsește precizia. În ce sens post-creștină? Oare nu cumva a devenit post-altceva? După cum vom vedea, termenul post-creștin înseamnă lucruri diferite, în funcție de contextul în care e folosit.

1. Europa post-creștinizată

În primul rând, poate însemna faptul că creștinismul a fost lăsat în urmă, în trecut, iar acum societatea s-a emancipat de sub influența lui. Trebuie să recunoaștem, creștinismul nu mai e religia dominantă. Dar nici Europa în ansamblu, nici vreo țară europeană anume nu pot fi numite post-creștine în sensul în care creștinismul nu mai contează. Chiar dacă creștinii practicanți reprezintă o minoritate, ei reprezintă o minoritate importantă și influentă în Europa.

E adevărat că peste tot în Europa, numărul membrilor bisericii scade. Dar sunt de asemenea și biserici vii, vibrante. Creștinismul Evanghelic și penticostalismul arată stabilitate și creștere. Alt semn de vitalitate este mișcarea carismatică în interiorul Bisericii Catolice. În plus, numărul bisericilor de imigranți crește, iar unele țări au fost revitalizate de prezența creștinilor ce provin din alte părți ale lumii.

Cât de creștină a fost Europa în trecut? A spune că Europa e post-creștină presupune că ea a fost cândva creștină. Dar a fost oare așa? Dacă o definim ca născută din nou, cu siguranță răspunsul e Nu. Dacă definim creștinismul ca implicare activă în biserică, am fi dezamăgiți de istoria Europei. Deși creștinismul era religia oficială, mulți oameni nu erau prea dornici să trăiască după principiile sale. De secole, preoții și pastorii s-au plâns de o participare scăzută la serviciile bisericii. Pentru majoritatea, pratica religioasă era limitată la anumite ritualuri la anumite momente în an. Nici în timpul Reformei sau în trezirile religioase din Evul Mediu nu era o majoritate a europenilor în biserică duminica, dimpotrivă.

Totuși, e o diferență între prezent și trecut. Veacuri de-a rândul, societatea a fost creștinizată, în sensul în care morala creștină era cadrul de referință pentru legislație, cutume sociale, viață publică și privată. Acum acest lucru a încetat să existe. Creștinii practicanți sunt o minoritate printre alte minorități, iar adesea principiile lor de viață sunt diferite de cele ale populației majoritare. Sfera publică e acum în mare măsură deconectată de normele și valorile creștine.

Nu s-a întâmplat peste noapte, e un proces care se desfășoară. Gradul de decreștinizare variază de la o țară la alta, dar tendința generală în Europa este că creștinismul pierde teren ca număr și influență în societate.

2. Europa post-constantiniană

Un al doilea mod în care Europa poate fi numită post-creștină este datorat faptului că are loc sfârșitul unei ere în care societatea și politica erau dominate de influența combinată a bisericii instituționale și a statului. Acesta e sistemul constantinian, după numele primului împărat roman care a îmbrățișat creștinismul, Constantin cel Mare. Prin faimosul său edict de la Milano în 313, el a pus capăt lungii persecuții a creștinilor din Imperiul Roman și a acordat creștinismului statutul de religie permisă oficial. Aici avem începutul „creștinătății”, bazată pe alianța între tron și altar.

În multe lucrări, acest sistem e numit adesea Creștinătate pentru a nu fi confundat cu creștinismul, dar preferăm descrierea Constantinianism, folosită în altele.

După ce Constantin cel Mare a făcut creștinismul religia oficială a elitei conducătoare, el a devenit repede religia privilegiată în imperiu. Constantin a acordat multe privilegii Bisericii, a ordonat construirea de clădiri bisericești în Roma și noua sa capitală, Constantinopol, sau în alte orașe, clerul era scutit de îndatoririle față de stat, biserica a obținut dreptul de moștenire și de azil, etc. Dar Constantin nu a trecut niciodată de bariera dintre persuasiune și constrângere.

Acest lucru a fost făcut de unul din succesorii săi, împăratul Teodosie, în anul 380. Recuperându-se după o boală gravă, acesta a dorit să-și arate mulțumirea prin emiterea unui decret prin care obliga toți supușii săi să accepte credința creștină. Acest gest arată că Biserica devenise o biserică de stat. De acum înainte, toate celelalte religii, iudaice sau păgâne sau grupări deviante creștine urmau să fie judecate și clădirile lor religioase demolate. În anul 385 erau deja judecați primii eretici.

E important să distingem între sistemul constantinian de alianță între tron și altar, și sistemul teodosian al creștinismului oficial la care toți trebuiau să adere. Primul lăsa loc unui oarecare pluralism în societate, dar al doilea era mult mai intolerant. Constantin a introdus alianța între puterea politică și biserica instituțională, a făcut din creștinism religia privilegiată și dominantă. Teodosie a amplificat acest lucru, făcând din creștinism singura religie în societate.

Un fenomen european

Sistemul constantinian a devenit norma peste tot în Europa. Chiar și țările protestante, cu tot protestul lor contra abuzurilor sistemului clerical-politic, nu au mers atât de departe încât să-l abolească, ci au fondat biserici de stat protestante (Luterane, Anglicane sau Reformate), deși dominanța lor în aspectele practice era mai puțin acută decât cea a Romano-catolicismului.

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/romania-puls-spiritual/8822-europa-post-crestina#ixzz5OEAUuXgH
Follow us: @alfaomegatv on Twitter | alfaomegatv on Facebook