Reclame
ULTIMELE STIRI

Să fii cu adevărat un om social – Alexandru Fintoiu

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Multumim

$1.00


Businesswoman and businessman handshake in the cafe

Doi oameni stăteau la un suc. Probabil aveau de gând să discute ceva. Dar după câteva minute în care au schimbat doar cinci cuvinte, și-au scos telefoanele și au început să vorbească. Cu alții. N-am înțeles niciodată de ce ieși cu cineva când nu ai de gând să comunici cu persoana respectivă. Probabil nevoia de companie sau curentul actual.
Dacă mergi cu metroul sau cu alte mijloace de transport, începi să vezi aceleași tipuri de comportament. Căști în urechi, rețele de socializare, poze, multe prostii și cam atât. Multora le place să vorbească pe după perdea, să nu fie văzuți sau să lase să fie văzut doar ce vor ei.
Este o fugă continuă de tine, de eșecuri, de imaginea ta. Te simți mai în siguranță de la distanță, dar omul nu a fost creat așa. O ființă socială nu înseamnă rețele de socializare. Telefonul nu a fost creat să te îndepărteze de ceilalți, ci să te apropie. Multe au o limită peste care dacă treci, ai căzut. Altele pur și simplu nu pot fi trecute.
Într-o zi am călătorit cu autocarul mai mult de jumătate de zi. Lângă mine pe scaun, o femeie de 80 de ani, a vorbit cu mine 5 ore până a coborât. La un moment dat nu mai puteam nici așa, dar ideea e alta. 15% din persoanele care erau acolo au încercat să încropească o discuție cu cel de lângă. Restul epuizau acumulatorii telefoanelor. Singurele lucruri pentru care oamenii sunt gata să renunțe la telefoane pentru o clipă sunt evenimentele rutiere. Poate de-asta urmăresc știrile cu morți și răniți. Lipsa de obișnuit te trezește pentru o clipă.
Să fii un om social nu înseamnă să iubești lumea cu lucrurile ei, dar înseamnă să fii parte activă în jurul tău, să încurajezi, să iubești, să te rogi, să schimbi ce poți.
Poate mulți n-au curaj, dar să vezi ce se deschid oamenii din jur dacă îi tratezi frumos. Încearcă și lasă rețelele pentru mai multe clipe ca să vezi ce iese. Folosește internetul ca să crești spiritual, nu ca să pierzi timpul.
Fii o parte activă a lui Hristos.

http://www.ciresarii.ro/index.php/sa-fii-cu-adevarat-un-om-social-alexandru-fintoiu/

Reclame

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

$5.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Despre ADMIN (23864 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: