La ce mă gândesc când spun că viaţa e frumoasă?

Când spun că e frumoasă viaţa, nu mă gândesc la toţi acei oameni care calcă în picioare alţi oameni, alte inimi şi alte suflete. Nu mă gândesc nici măcar la cei care stăpâni pe situaţie, profită de-o clipă de slăbiciune şi transformă totul în avantajul personal şi dezavantajul semenilor. Încerc să uit de toţi acei presupuşi prieteni care au transformat prietenia noastră în câmpul de bătălie şi de gunoi al rebuturilor. Aştern năframa uitării peste toţi acei oameni care m-au rănit în mod voluntar, considerând că în acest mod ei vor deveni mai puternici, mai virili, mai… valoroşi. Nu mă gândesc deloc la acele mame care îşi abandonează copiii, dintr-un sentiment de conservare, laşitate, lipsă de responsabilitate sau pur şi simplu teamă. Când iubeşti nu ar trebui să existe frică. Uit de toţi acei demoni care au luat formă de oameni şi răscolesc case, distrug cămine şi beau pahar după pahar până se îneacă în propria vomă. Trec cu vederea peste toate minciunile care mi s-au spus, peste toate gesturile care mi s-au făcut sau nu mi s-au făcut şi peste toate greşelile mele sau ale altora.

Când spun că viaţa e frumoasă mă gândesc la acei oameni care îşi trăiesc viaţa pentru o cauză nobilă. La acele mâini care ridică, mângâie şi bandajează. Mă gândesc la ochii blânzi care mai varsă câte o lacrimă, nu pentru ei, ci pentru semenii lor. Îmi amintesc de fiecare moment în care cineva ar fi putut să fie rău, să profite şi nu a făcut-o. Nu pot uita nicidecum când am văzut pe cineva cum a întors şi celălalt obraz, cu durere în ochi dar cu un zâmbet pe buze pentru că are acum ocazia să împlinească Scripturile. Îmi aduc aminte de fiecare prieten şi persoană pe care am avut-o în viaţa mea, de clipele în care râdeam până când ne curgeau lacrimile şi, plângeam până când, istoviţi fiind, adormeam cu dâre uscate pe obrajii martori durerilor sau fericirilor noastre. Nu am să uit niciodată acei oameni care, deşi am ridicat împotriva lor şi a societăţii un zid înalt, greu de doborât, au început să-l escaladeze chiar dacă uneori alunecau înapoi în locul din care au pornit sau poate că mâinile le sângerau. Totuşi, nu s-au dat bătuţi. Zâmbesc când îmi imaginez mame care deşi nu au dat naştere acelor copilaşi, iau la sânul lor pe cei abandonaţi, pe cei care au fost loviţi de soartă sau poate că… de-o mamă iresponsabilă. Când iubeşti nu există condiţii. Da, zâmbesc pentru că ştiu că şi îngerii iau formă de oameni, nu doar demonii, iar pe unii din ei i-am întâlnit. I-am întâlnit în părinţi, în unii prieteni sau chiar în oameni de pe stradă.

Da, spun că viaţa e frumoasă pentru că, analizând lucrurile de mai sus, aleg să mă gândesc la cele bune. Aleg să cred în iubire şi în bunătate şi să sper că într-o zi, cândva… toţi ne vom dori o lume şi o viaţă frumoasă.

Alina Ilioi – alinailioi.ro