Reclame
ULTIMELE STIRI

CUM POȚI FI PRIETENUL PE CARE AI VREA SĂ-L AI?


Îmi aduc aminte de cum plângeam într-o noapte în camera mea, fiind tristă din cauză că voiam cu disperare mai mulţi prieteni. În adâncul meu îmi doream ca cineva să se apropie de mine şi să construim o prietenie rezistentă. Chiar dacă eram înconjurată de persoane din biserică şi de familie, tot mă simţeam pe dinafară. Tot mă simţeam singură.
Te-ai simţit vreodată aşa?

Majoritatea dintre noi tânjim după prietenii adânci, rezistente. Şi este normal. Dumnezeu ne-a creat fiinţe umane , având relaţii unii cu ceilalţi. Dumnezeu a creat căsătoria, familia, relaţiile între fraţi, între prieteni, a creat comunitatea cu un scop. Suntem relaţionari pentru că Dumnezeu este relaţionar. (Geneza 1-2)

Să tânjeşti după prietenii vibrante, adânci, pline de semnificaţii este normal. Suntem oameni. Totuşi, chiar şi dorinţele bune pot deveni egoiste dacă motivaţia este greşită. Când ne simţim singuri şi daţi deoparte, ne concentrăm exclusiv pe ce nu avem. Pe aşteptările pe care le avem de la ceilalţi.

Motivul pentru care mă simţeam aşa în acea noapte este că îmi fixam gândirea pe modalitatea în care cei din jur nu îmi acordau atenţia pe care mi-o doream. Dar ce nu realizasem atunci era faptul că nici eu nu mă apropiam de ceilalţi.

Înainte să ne dorim ca cei din jur să ne fie prieteni buni trebuie mai întâi să fim noi un prieten bun.
Dacă te afli într-o perioadă în care duci lipsă de o prietenie, nu trebuie să rămâi în starea asta. În loc să aştepţi şi să câştigi, te provoc să fii tu prietenul pe care ţi l-ai dori. Întreabă-te: ”ce fel de prieten îmi doresc să am”? Când vei răspunde acestei întrebări, alege să aplici acele criterii ţie mai întâi.
În loc să aştepţi ca prietenii buni să te găsească, alege să fii un prieten bun chiar de acum. Aici sunt 4 paşi simpli care te vor ajuta să urmăreşti lucrurile importante

1. Roagă-te pentru ei.
Mai întâi roagă-te şi cere-I lui Dumnezeu să îţi dea prieteni buni. Apoi, în loc să te superi sau să te enervezi din cauza unor persoane care nu doresc să stea cu tine, alege să redirecţionezi gândurile, rugându-te pentru ei. Atunci când acea persoană apare în minte (ştii tu cine!), opreşte-te şi roagă-te pentru ea.

2. Ce ţie îţi place, fă şi altora
Nu putem schimba felul în care ceilalţi se comportă cu noi, dar putem schimba felul în care ne comportăm noi cu cei din jur. În loc să aşteptăm ca cineva să ajungă la noi, alege să urmăreşti prietenia, acţionând chiar tu. Trimite nişte mesaje şi ieşi în oraş. Sună pe cineva şi invită-l la o cafea. Începe prin a te comporta cu cei din jur aşa cum tu ţi-ai dori.

3. Pune-le întrebări.
Unul dintre cele mai bune moduri pentru a construi prietenii de durată este acela de a pune întrebări. Cunoaşte persoana cu care vorbeşti. Nu aştepta ca altcineva să înceapă o conversaţie cu tine. Fii tu cel care faci un pas în faţă.

Poţi pune întrebări precum
-la ce şcoală mergi?
– care sunt hobby-urile tale?
– mergi la biserică? La care?
– îţi place să citeşti? Care sunt cărţile tale preferate?
– dacă ai putea trăi oriunde în lume, unde ai alege?
– dacă ai putea să îţi împlineşti acum o dorinţă, care ar fi aceea?
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care le poţi pune spre a cunoaşte cealaltă persoană.

4. Continuă.
Pentru ca o prietenie să crească, trebuie menţinută. Asta îmseamnă că cineva trebuie să continue interacţiunile. Dacă vrei să construieşti o anumită prietenie, atunci continuă să ajungi la acele persoane prin a le invita în oraş. Poţi încerca să mergi la o cafenea ori să faceţi un studiu dintr-o carte, puteţi merge la sală împreună, la diferite festivaluri, puteţi da o petrecere sau orice altceva, ideile sunt multe.

Ai toate oportunităţile din lume spre a urmări, a construi şi a menţine o prietenie bună. Trebuie doar să alegi să fii acel prieten pe care tu ţi-l doreşti.

Autor: Kristen Clark
Sursa: GirlDefined.com
Traducere: Maurizia Nicoară

Reclame
Banner filme

Sustine Crestin Total

Sustine Crestin Total

Doneaza in siguranta prin PayPal, cu cardul bancar.

$1.00

Despre ADMIN (21081 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: