În timpul holocaustului, nemții arestau evreii și primul lucru pe care-l făceau era să despartă familiile, copiii de părinți și soțiile de soți. Rar vedeai rude împreună. Verighetele erau adunate ca trofee într-o ladă, iar fiecare lagăr avea kilograme de verighete, care însemnau “tone” de durere și de lacrimi de disperare.
Diavolul a vânat mereu familia, diavolul adună și azi verighete. Dacă am strânge de pe întreg pământul verighetele dăruite cu atât de multă dragoste, dar care au fost scoase cu atât de multă ură am aduna munți și nu câteva lăzi.
Cel mai dureros este când aud: “Noi dormim separat!”; “Noi avem banii separat!”; “Noi ne rugăm separat!”; “Noi ne facem concediile separat!”
Am auzit despre o familie care s-a despărțit și care nici măcar un covrig nu-și luau unul altuia fără să ceară acel leul înapoi. Dacă niciun leu nu mai ești dispus să dai pentru ea/el atunci sufletul îți este mai negru decât mortea!
Cristos ne-a chemat pe noi bărbații să întemei familii pentru care să fim gata să ne dăm viața cum și-a dat-o El pentru Biserică, dar unii azi nu își dau nici singuri ciorapii jos din picioare și nici ciorba nu și-o încălzesc, ce să mai vorbim de viață.
Ce alegem? “Modelul românesc” de familie în care bărbatul e stăpân, iar femeia roabă, sau modelul creștinesc în care cei doi sunt un singur trup, el preotul casei, iar ea supusă și plină de respect din dragoste și nu de frică, ca Sara cu Avraam.
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
