
Când a ajuns în valea panicii şi a trimis ucenicii să întrebe dacă „El este acela care trebuia să vină sau să aştepte pe altul”, Ioan Botezătorul a primit un SMS al vremii de la Isus: „orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt vindecaţi, morţii învie…”. Împărăţia lui Dumnezeu poate fi pipăită! Dumnezeu poate fi văzut!
Când s-a lăsat răstignit Hristos pe Golgota lumina din miezul zilei a devenit întuneric. Apoi perdeaua din Templu s-a sfâşiat de jos în sus! Mântuirea poate fi gratuit accesată! Dumnezeu poate fi văzut!
Dacă Dumnezeu nu se întrupa Om în lumea noastră, noi oamenii nu am fi putut ajunge în lumea divină a Lui. Dumnezeu poate fi văzut!
Aceia care au ratat marele anunţ din noaptea sosirii Majestăţii Divine nu l-au ratat din cauza vreunui rău, sau avreunui păcat. Ci din cauza nevegherii! Cine doarme nu are şanse să-L vadă pe Dumnezeu!
Mă gândeam azi că anunţul sosirii Crăciunului din uşile multora e o coroană de brad. Dar anunţul lui Hristos pentru Biserică e o cunună de spini. În globuri şi beteală se vede sărbătoae, în fiecare ghimpe se vede Isus. Şi cine vede pe Fiul vede şi pe Tatăl.
Unii zic, pe drept, că sărbătoarea de azi este falsă. Mi-e ciudă tare, fiindcă Hristos a plătit pentru ea!
Crăciunul vine şi pleacă. Hristos rămâne! Mai mult, de când a coborât în iesle, Dumnezeu a lăsat uşa din spate deschisă! Să fie văzut!
Numele celui ce poate fi văzut e Emanuel. Anunţă-i pe toţi: Dumnezeu e cu noi!
https://nicolaegeanta.blogspot.ro/2016/12/marele-anut-de-nicolae-geanta.html