
Femeia, pe nume Barronelle Stutzman, acum în vârstă de 72 de ani, a fost chemată în judecată în 2013 de Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU), în numele unui cuplu de homosexuali, după ce femeia a refuzat să furnizeze decoraţiunile florale pentru „căsătoria” acestora.
Procurorul General al statului Washington s-a autosesizat şi el după ce a văzut cazul în presă şi i-a intentat şi el un proces separat, din partea statului Washington. ACLU a mai deschis apoi acţiune legală şi împotriva lui Barronelle Stutzman ca persoană fizică, nu numai împotriva companiei ei.
Cei doi homosexuali care au reclamat-o sunt clienţii ei fideli de nouă ani, iar femeia consideră că preferinţele lor sexuale nu au împiedicat-o să aibă o relaţie bună, chiar de prietenie cu ei. Tot ce le-a cerut a fost să nu o implice într-un eveniment care era împotriva conştiinţei şi credinţei sale creştine. Baronelle Stutzman este membră a unei comunităţi baptiste.
În februarie 2017, Curtea Supremă a Statului Washington a susţinut decizia unei instanţe locale şi a condamnat-o pe Baronelle Stutzman la amenzi şi penalităţi.
În urma acestei decizii, teologul Michael Brown a declarat la radio că mai înspăimântătoare decât decizia unui tribunal împotriva libertăţii religioase este tăcerea celor mai mulţi lideri religioşi, care nu s-au grăbit să îi ia apărarea femeii şi să se folosească de ocazie pentru a susţine învăţătura biblică.
Kristen Waggoner, avocatul de la Alliance Defending Freedom (ADF), organizaţia care îi asigură femeii asistenţa juridică, a declarat despre cazul ei: