Am citit zilele trecute despre dezastrul de la Bac. Seamănă cu ceea ce am văzut într-un loc nu demult, că viaţa e un examen la care toţi picăm. Am mai auzit din astea pe la facultate. Se mândreau colegii că au restanţe, astfel se simţeau şi ei studenţi adevăraţi.
Nu ştiu de ce dar îmi pare o filozofie pur românească. Adică, dacă tot n-am reuşit, să ne mândrim cu lucrul acesta, eventual ar fi bună şi o statuie în cinstea incompetenţei dovedite. Ceea ce e foarte trist este că dispunem de capacităţi intelectuale, dar, ce folos să le ai şi să nu le foloseşti. Până la urmă examenele le poţi da până le iei.
Problema se pune însă altfel. Nu vorbim aici de examenele de doctorat, de licenţă sau de masterat, care unele dintre ele, mai dovedesc încă şi după ce le treci, matematica simplă a gâştii prin apă. Vrobim de examenele elementare, pe care dacă le tratezi superficial s-ar putea să nu mai ai posibilitatea să le iei pe celelalte, să le iei nu să le dai.
Ce-ar fi să ne gândim acum, de câte ori a dat Bac-ul poporul Israel in cartea Judecătorilor?! Greu au mai ajuns la facultate. Reuşeau la engleză şi cădeau la istorie. Istoria le spunea că ar fi trebuit să înveţe din greşeli ca să ajungă la nivelul următor.
Ce-ar fi să ne mai gândim acum la examenele din viaţa noastră?! În fiecare zi, Dumnezeu ne dă posibilitatea să biruim la o probă. S-ar putea ca binecuvântarea să vină apoi de unde nu ne aşteptăm şi să nu corespundă felului nostru de a gândi. Ce facem atunci? Suntem gata să acceptăm darul lui Dumnezeu pentru noi? Sau vrem să ne eschivăm pentru că nu este ceea ce noi ne aşteptam?
Să nu uităm că singurul care plăteşte taxa şcolii noastre este Hristos. A facut-o la Golgota, dar are aşteptări de la noi.
Alexandru Fintoiu – www.ciresarii.ro
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
