ANUNTURI

Vlad Alexandrescu, senator USR: „Desfășurarea referendumului propus de Coaliția pentru Familie pare compromisă din motive procedurale

Vlad Alexandrescu, fost ministru al culturii în guvernul Cioloş şi senator de Bucureşti ales pe listele USR, scrie pe pagina sa oficială de Facebook şi pe blogul său că, în ciuda strădaniei parlamentarilor, ar exista vicii de procedură la referendumul propus de Coaliţia pentru Familie şi validat deja de Camera Deputaţilor.

El mai scrie pe blogul său că aceste vicii vor rezulta în invalidarea automată de către Curtea Constituţională a României după ce Senatul se va pronunţa în privinţa Referendumului. Senatorul mai scrie că cea mai bună soluţie din punct de vedere legal ar fi reluarea iniţiativei legislative – inclusiv repetarea procedurii de strângere de semnături.

Redăm câteva extrase din articolul referitor la viciile de procedură ale aprobării referendumului pentru căsătorie din articolul publicat de senatorul USR pe blogul personal.

Doar un expert în regulamentele Parlamentului se poate pronunța asupra corectitudinii și completitudinii argumentelor domnului Vlad Alexandrescu. Însă cine știe că USR este partidul cu cei mai mulţi parlamentari care se opun referendumului pentru căsătorie și că USR a atacat anul acesta la CCR decizia Senatului de a-şi schimba regulamentul de funcţionare nu poate să nu facă o legătură între aceste realități și opinia de mai sus.

De ce nu mai poate continua actuala procedură parlamentară privind propunerea de revizuire a Constituţiei iniţiată de Coaliţia pentru Familie.
Despre Decizia Curţii Constituţionale nr. 431/2017

--
  1. Ce s-a întâmplat 

(…) Iniţiativa legislativă de revizuire a Constituţiei a fost înregistrată la Biroul Permanent al Senatului cu nr. L 569/2016 şi a fost demarată procedura prevăzută de Regulament, iniţiativa fiind trimisă comisiei juridice şi comisiei de constituţionalitate pentru raport.(…) Drept urmare, propunerea legislativă a fost înscrisă pe ordinea de zi a Senatului în 7.11.2016.

Toate bune şi frumoase până la acest punct, dar aceleaşi două comisii au revenit la începutul anului 2017 asupra procedurii şi au recomandat Biroului permanent al Senatului, pe de o parte, să scoată propunerea legislativă de pe ordinea de zi a plenului şi să o transmită Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, deoarece propunerea legislativă nu urmează circuitul specific al legilor organice şi ordinare şi, pe de altă parte, să sesizeze comisia pentru regulament şi comisia pentru constituţionalitate să elaboreze şi să prezinte în regim de urgenţă propuneri de modificare a Regulamentului Senatului şi a Regulamentului activităţilor comune ale celor două Camere privind procedurile referitoare la parcursul de legiferare a iniţiativelor de revizuire a Constituţiei (…).

…pe data de 8.02.2017 plenul Senatului a aprobat prin vot transmiterea iniţiativei către Camera Deputaţilor, ca primă cameră sesizată.

--

Ca urmare a acestor bâlbâieli de procedură, iniţiativa de revizuire a Constituţiei a ajuns la Camera Deputaţilor, unde a urmat parcursul legislativ prevăzut de Regulamentul Camerei Deputaţilor. A fost înregistrată la Biroul permanent, a fost trimisă spre raport şi avizare comisiilor de specialitate, a fost înscrisă pe ordinea de zi şi adoptată în data de 9.05.2017. Aşadar, fiind adoptată propunerea de revizuire de Camera Deputaţilor, a fost (re)trimisă Senatului pentru a se pronunţa asupra acesteia, de această dată în calitate de a doua cameră sesizată.

  1. Greşeala

În timp ce propunerea legislativă se afla în dezbatere la Camera Deputaţilor, în data de 18.04.2017 Senatul şi-a completat Regulamentul stabilind o ordine de sesizare a camerelor pentru propunerile de revizuire ale Constituţiei, Camera Deputaţilor fiind considerată prima cameră sesizată. Uniunea Salvați România a atacat aceste dispoziţii la Curtea Constituţională şi, în Decizia nr. 431/2017 din 21 iunie 2017, instanţa de contencios constituţional a constatat:

  1. Se încalcă principiul bicameralismului perfect care se aplică procedurii de revizuire a Constituţiei – ca atare este neconstituţională prevederea care instituie o anumită ordine de sesizare a Camerelor, Camera Deputaţilor dobândind valenţe de primă Cameră sesizată, iar Senatul de Cameră decizională

(…)

III. Problema de drept

Cunoscând, aşadar, evenimentele în derularea lor, având în vedere dispoziţiile constituţionale în vigoare şi analizând conţinutul Deciziei nr. 431/2017 a Curţii Constituţionale, problema de drept care trebuie rezolvată poate fi formulată după cum urmează: În condiţiile în care Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională o dispoziţie care instituie o anumită ordine de sesizare a camerelor în procedura de revizuire a Constituţiei, continuarea procesului legislativ în Senat ca a doua cameră sesizată respectă decizia Curţii Constituţionale, respectiv dispoziţiile constituţionale ale art. 150 şi 151?

Răspunsul la întrebarea de mai sus este unul simplu: NU. (…)

Dacă Senatul adoptă această propunere legislativă în calitate de a doua Cameră sesizată… , Curtea Constituţională va trebui să constate din oficiu că nu au fost respectate dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuirea Constituţiei de către…

citeste mai mult: http://stiripentruviata.ro/

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura