EDITORIALE

Biserica sub clopot

Sunt treaz! Pentru prima data dupa o lunga perioada de timp, cand stau cu ochii deschisi si privesc realitatea. Ceea ce am trait pana acum nu a fost decat un vis…o iluzie… sau mai degraba o minciuna.  Sunt multe lucruri pe care le traim in intunericul ignorantei, multumindu-ne cu putinul pe care il cunoastem si complet dezinteresati de ceea ce nu am reusit sa intelegem…acel tabuu al creatiei umane…
M-am nascut sub un clopot imens de sticla, numit “biserica”, captiv unei utopii care nu-mi apartine, dar pe care am invatat sa mi-o insusesc.  Am crescut crezand in acest vis nestiind ca mai sunt si au mai fost si altii inainte de mine care au trait acelasi vis esuand. Cand am crescut am inceput sa calatoresc, mergeam deseori pana la marginea clopotului ca sa privesc dincolo de el, spre o alta lumea. Eram fascinat si ingrozit in acelasi timp. Atunci am inteles ceea ce mi-au spus parintii meu cu privire la clopot, menirea lui era sa ne apere de oamenii din lume. Era atat de multa violenta si pacat. Alcolici, drogati, homosexuali, criminali si alte categorii asemanatoare care indicau solemn spre depravare. M-am simtit privilegiat. I-am multumit lui Dumnezeu ca nu fac parte din aceasta lume, ca sunt ocrotit sub acel clopot pe care ni l-a daruit. Atunci un zvon a ajuns pana la mine, a lovit in clopot si l-a fisurat. M-am ridicat socat si am alergat spre un grup de oameni pe care-I cunosteam, toti erau ingroziti, la fel ca mine. Unul de-al nostru a devenit un diletant al jocurilor de noroc. Mi-au trebuit cateva zile sa-mi revin, cateva zile pline de intrebari fara raspunsuri si multa incertitudine. M-am intors in cele din urma la marginea clopotului si ma intrebam pe unde a intrat pacatul lor in biserica noastra. Nu a durat foarte mult timp cand un alt zvon a lovit in clopotul de sticla. Un tanar este homosexual(nu-i singurul). La noi sub clopot?  Dar nu am primit niciun raspuns pentru ca alt zvon, despre cativa preoti imorali, a lovit in clopot spargandu-l. Majoritatea oamenilor din jurul meu au inceput sa tipe si sa alerge in stanga si dreapta cuprinsi de disperare. Este haos…
Am crezut ca este de datoria noastra prin biserica sa conservam traditiile si invataturile, şi acest crez a devenit visul nostru, in loc sa le propagam in lumea cuprinsa de intunericul lui Satan. Am devenit o fortareata inchisa in loc sa fim o armata decisa sa cucereasca lumea prin valori. Am inteles acum ca izolarea nu este o strategie de lupta impotriva pacatului şi ar trebui sa incercam marea trimitere, pentru ca prin ea atatia altii au schimbat lumea din timpul lor. Am fost chemati nu doar sa aparam Adevarul, ci si sa-l propavaduim! Cu clopotul spart, avem de ales: vom fi absorbiti de lume sau vom absorbi lumea.
de Dan PETRESCU – danpetrescu88.blogspot.ro

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura