PAȘTELE. UN TROC DE NEÎNȚELES.

A inceput Săptămâna Patimilor. Cu toții sțim ce urmează. Paștele. Mai jos câteva gânduri despre această sărbătoare. Va fi un text mai lung decât de obicei, poate vei găsi chiar și câteva clișee. Dar, înainte să judeci toate acestea, inclusiv rândurile de mai sus, acordă-ți puțin timp să chiar reflectezi la însemnătatea sărbătorii.

…

C.S. Lewis spunea că unele lucruri sunt iubite pentru că au valoare, pe când altele au valoare pentru că sunt iubite. Mă gândesc la noi. La noi, oamenii. Noi unde ne încadrăm ?

Îmi surprind un zâmbet ironic. Stau și mă gândesc. Oare ce valoare ne dăm? Ne atribuim valoarea impusă de noi, sau de oamenii din jurul nostru?

Valoare. Preț.

            Ce fel de preț? Cel pe care vrem să îl afişăm noi sau cel pe care sunt dispuşi ceilalţi oameni să-l plătească?

Încă de mici descoperim ce ne place. Stabilim o valoare lucrurilor. Un preț. Credem că ne putem crește propria valoare acumulând cât mai multe lucruri în jurul nostru. Investim în noi. Într-un statut social, realizări pe plan profesional, intelectual, financiar. Timp. Resurse. Lecții. Greșeli. Eșecuri. Bucurii. Vânătăi…

Începem să ne stabilim prețul.

Simțim că avem multe de oferit. Începem să căutăm în mulţime cumpărători, şi, normal, vrem să negociem cât mai sus. Suntem subiectivi, nu avem cum altfel să fim, așa că ajungem să ne păcălim. Ne vindem mult prea ieftin. Ne vindem mult prea scump.

                Cum ar fi dacă nu am fixa niciun preț? Dacă am măsura valoarea lucrurilor prin prisma iubirii ?

Sunt om. Știu cât de greu e să iubești oamenii. Să te iubești pe tine. Să îi iubești pe cei din jur. Dacă am măsura prețul lucrurilor în funcție de iubirea noastră, ele nu ar mai fi prea valoroase…

Eu nu aș putea considera valoros un lucru stricat, nefuncțional. De ce aș face așa ceva ? Doar sunt om, sunt egoistă, vreau ce e mai bun pentru mine. Dar dacă aș ști că, dându-mi la troc cel mai de preț lucru pentru un obiect defect, schimbul ar repara obiectul defect și astfel el ar putea valora mult mai mult decât înainte?

                Să nu fixez niciun preț și să măsor valoarea lucrurilor prin prisma iubirii? Nu. Nici vorbă. Cu ce mă ajută să-mi sacrific ceva atât de valoros pentru ceva mult prea nesemnificativ pentru mine? Sunt om. Atribui prețuri lucrurilor prin prisma mea. Iubesc cum și cât vreau. De ce aș acționa altfel?

Da. Sunt om. Ființă superioară.

                  Acum.

                 Dar după? După toate lucrurile rele și greșite pe care le fac? Ce îmi acordă toată această superioritate? Ce îmi dă valoarea aceasta atât de ridicată pe care pretind că o am? Dacă valoarea mi s-ar da după faptele mele, eu, ființa asta superioară ce sunt, nu sunt cu defect? Funcționez eu oare perfect? Nu sunt eu cumva un rebut plin de fisuri acumulate din mult prea multele lupte cu viața ?

Sunt om. Ființă defectă. Ființă instabilă.

Eu nu pot iubi ceva defect. Dar cunosc pe Cineva care poate. Pe Cineva care a dat ceva perfect și imaculat, pe ceva distrus și stricat. Pe Cineva care poate atribui prețul unui lucru nu în funcție de valoarea propriu-zisă a acestuia, ci în funcție de iubirea Lui pentru el.

Sunt om. Unde mă încadrez? În valoarea dată de prețul pe care îl afișez eu, sau în prețul pe care sunt dispuși ceilalți oameni să îl plătească?

Mă încadrez într-o altfel de valoare. Mă încadrez într-o valoare dată de dragoste. De o dragoste care nu caută folosul său. O dragoste care a suferit totul ca să mi se recunoască valoarea.

                 Sunt om și am valoare pentru că sunt iubit.

Atât de iubit încât Cel ce n-a cunoscut nici un păcat a fost făcut păcat pentru mine.

Defectele și greșelile care îmi murdăreau valoarea au fost curățate prin trocul singurului lucru perfect de pe acest pământ, Isus, cu mine.

Sunt valoros pentru că am avut valoare pentru El mai întâi. Patimile Lui dovedesc acest lucru.

Sursa foto: aici

sursa articol: http://tineri.betania.ro/pastele-un-troc-neinteles/