Ori de câte ori am trecut prin încercări, credeam că „de data asta situația este fără ieșire”. Starea mea de spirit era să mă zbat, să lupt pentru ce îmi aparține… Dar eram înfrântă de oboseală, de stres și toată zbaterea era în zadar. Nu se schimba nimic decât că eu deveneam epuizată… Îi reproșam lui Dumnezeu că m-a abandonat, că m-a uitat, că nu meritam să trec pe acolo, apoi disperarea era și mai mare și tăcerea Lui mă făcea să mă simt fără valoare, că merit necazul prin care trec și tot ce puteam să fac era să plâng neputincioasă. Mă simțeam a nimănui, dezbrăcată de vise, cu capul plecat, cu tristețe în privire, mă retrăgeam în mine însămi. Nu puteam vedea înainte, dar chiar dacă nu puteam să văd (sau nu aveam dispoziția necesară), totuși era un drum înaintea mea.
Îți vei uita suferințele…
De cele mai multe ori le-am uitat, nu știu cum, chiar când spuneam că este limita mea, că nu mai pot, fără să-mi dau seama, treceam peste ele…. Dintr-o dată eram afară din acele lucruri care mă afectau. Atenția mea nu mai era acolo. Poate situațiile în sine nu se schimbau prea mult, dar atenția mea nu mai era focalizată pe durere, pe problemă.
Poate nu crezi în acest moment, fiindcă te doare și durerea te canalizează pe problema pe care o ai și tot ce vezi este că universul tău s-a transformat în cenușă, că tot ce ai avut s-a ruinat, tot ce ai crezut a fost o iluzie. Poate crezi că nu mai există un viitor pentru tine, că ți-ai investit toată energia și viața în lucruri și vise care nu au dat rod și s-au făcut praf și pulbere. Poate că ai capul plecat fără speranță și greutatea care apasă inima ta îți confirmă că s-a sfârșit. Nu mai poți vedea… Probabil așa arată realitatea ta. Dar adevărul este că înaintea ta este un drum croit de Dumnezeu.
Vei fi plin de nădejde…
Îți spun, vei uita și vei fi plin de nădejde!
Citeste tot articolul http://jurnalulinimii.blogspot.ro
