Binecuvântarea poate fi și un blestem

Nu ne dorim blestemul! Vrem binecuvântarea!

Am fost bolnavi și ne-am rugat mai mult, am citit mai cu pasiune, am fost mai sensibili față de Dumnezeu. Am fost vindecați și am uitat de tot. Brusc, nu mai avem timp, o rărim cu biserica, cu rugăciunea și sănătatea de acum ne distanțează tot mai mult de Dumnezeu.

Ai fost șomer și te-ai rugat insistent să primești un loc de muncă. L-ai primit, iar acum nu-ți mai ajunge timpul nici de biserică și nici de familie. Locul de muncă te ține legat și nu-ți rămâne decât să te vaiți. Oare n-ar fi logic ca, după ce am primit binecuvântarea cerută, să ne apropiem mai mult de Dătătorul ei?

Te-ai rugat să pleci în străinătatate. Ai primit viza într-un final și, odată cu ea, ai prins și gustul banului câștigat mai ușor. Inevitabilul s-a produs: ce putea fi o binecuvântare ai transformat într-un blestem! Ai uitat așa de ușor de sursa binecuvântărilor…

Te-ai căsătorit cu cine ai crezut tu că este potrivit, ai cerut ce ți-a plăcut și, culmea, ai primit! Doar că abia acum ți s-au deschis ochii… Credeai că e binecuvântare, dar s-a dovedit a fi opusul.

Lista poate continua. O introspecție ar fi bine să ne facem cu toții: cum am fost atunci când am avut mai puțin și cum suntem azi când avem atât de mult? Ne dorim lucruri binecuvântate, dar ele ne transformă… și ajungem de blestem.

De ce? Pentru că evaluăm binecuvântarea din perspectiva lumii, cu ochii firești.

Uneori, un picior rupt, o biserică mică, o situație materială precară se dovedesc a fi binecuvântări, nu urgie divină peste viața ta. S-ar putea ca acestea să-ți păstreze prioritățile corect stabilite. Nu te mai plânge! Acceptă tot ceea ce primești, fiindcă, sigur, ele vin ca o binecuvântare divină sau lucrează înspre bine!

Fii binecuvântat așa cum vrea Dumnezeu!

Sorin Cigher