Am fost copleșit și de rugăciunile oamenilor. Sincer, pe mulți nici nu îi cunosc, dar mi-au scris pe tot ce se poate scrie, au sunat-o pe Anne, au contactat biserica, cred că am avut peste 100 de mesaje doar ieri, iar azi continuă… Mă simt atât de binecuvântat, smerit și recunoscător. Dumnezeu mi-a facut parte de atâtea suprize ca rezultat al rugăciunilor (sunt sigur de asta). Spre exemplu, cum eu nu mai fusesem internat în spital, n-am știut ce să-mi aduc cu mine, și mi-au lipsut anumite lucruri, dar ca prin minune, chiar la ghișeul de internare, a trecut o persoană pe acolo, s-a oprit și m-a întrebat ce fac aici. Mi-a zis că mă știe de pe net și că lucrează în spital și dacă am nevoie de ceva, să nu ezit să apelez. A picat la fix. Apoi când să ajung în salon, la patul desemnat, mi s-a zis că nu mai e loc în salon și să revin în altă zi. Oarecum m-am bucurat, fiindcă erau 15 paturi, gălăgie și multă, multă lume, iar eu cu masca pe gură, trebuie să stau cât mai izolat să nu prind vreo infecție. Pe de altă parte, nu-mi era deloc convenabil să tot fac naveta între Arad și Timișoara, neștiind dacă voi găsi sau nu pat în spital. Dar asta e Romania… însa peste toate e Dumnezeu. Exact atunci, a trecut pe coridor profesoara care se ocupă de mine, și pe care o vezi rar și doar câteva minute pe zi în spital, fiindcă preda cursuri și mi-a găsit loc într-un salon unde am fost împreună cu alți 4 pacienți, în condiții foarte bune.
citeste mai mult https://family2fam.com
