„Pavel, Silvan și Timotei, către Biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu, Tatăl nostru, și în Domnul Isus Hristos: Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!” [2 Tesaloniceni 1:1-2]
Trecem cu vederea așa de repede și ușor saluturile pe care le scrie apostolul la începutul epistolelor lui. Ne grăbim parcă să ajungem…, unde? la punctul culminant? Poate că acesta-i primul lucru care trebuie să-l schimbăm: să învățăm să ne bucurăm în detalii, nu numai în momentele culminante sau fulminante ale vieții (dar despre asta, poate altă dată 🙂 ).
Unul din lucrurile conținute în acest salut este un apelativ folosit de două ori: „Tatăl nostru”! Mă gândesc la așa multe conflicte, între creștini, care s-ar putea rezolva relativ ușor: aducându-ți aminte, când trebuie să ierți pe fratele tău, că Dumnezeu îți este Tată… dar și lui! Sau aducându-ți aminte atunci când cel de lângă tine are nevoie de ajutor sau încurajare că, de fapt, tu îți ajuți un frate, pentru că El este Tatăl vostru.
Adu-ți aminte că dincolo de „bârna” sau „paiul” tău, dincolo de diferențierile între oameni, pe care noi le facem (sau le inventăm) există ceva ce avem în comun, care ar trebui să ne și unească, de altfel, și nu este orice, sau oricine, ci Dumnezeu Însuși, TATĂL NOSTRU!
Sursa: http://tineri.betania.ro/
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
