Eu nu trăiesc din povești!

Viața poate fi o poveste pe care să o spună cei care ne cunosc, dar să nu mă înrădăcinăm în narațiuni! Nici la persoana I, nici la persoana a III-a. Trăim în realitatea care nu ni se explică de fiecare dată, de aceea ajungem să ne împiedicăm uneori în neînțeles. Și ne străduim să tâlcuim rosturi: și pentru ploaia care ne cuprinde la prea puțin timp după soare, și pentru tăcerea inutilă în care se învelesc cei din jur, pentru vorba negândită, dezamăgirea trăită ori iertarea care ne doare s-o oferim.

Avem de trăit o viață, și o trăim o singură dată. Nici o clipă nu se poate repeta, nici prelungi, și de aceea trebuie să trăim frumos și demn. Și cu bunătate. Iar aceste lucruri le putem dobândi abia atunci când nu urmărim umbre, ci căutăm spre adevăr. Tăria celui ce trăiește cu adevărat înrădăcinat în esență, nu apune!

E simplu: până la urmă avem de ales între adevăr sau impresii. Cum înțelegem noi lucrurile e, de cele mai multe ori subiectiv. De aceea înțelept e să lăsăm de o parte ceea ce știm noi, și să căutăm să pricepem adevărul. Așa cum e! Nu din poveștile pe care le culegem prin viu grai.

Personal, mă tem de cei care spun povești despre alții, de cei ce le știu pe toate. Sunt ființe care nu fac nimic, născocesc doar. Observă, analizează ceea ce văd, și interpretează după bruma lor de pricepere. Istorisesc apoi pretutindeni ceea ce știu, fără a se întreba dacă au dreptate sau nu. Mă tem de ei, că deja mi-au furat dintre prieteni, punând între mine și aceștia un zid al neîncrederii. Apoi, mă tem deoarece știu sigur că mai devreme sau mai târziu, vor spune și despre mine istorii.

Am ales să nu trăiesc din povești. Să creez eu însămi o poveste frumoasă.

SURSA: http://tineri.betania.ro/eu-nu-traiesc-din-povesti/