ANUNTURI

Cazul Barnevernet a explodat în toată lumea! Ample manifestaţii de protest în 21 de ţări

Presa din România nu a fost singura care a preluat subiectul ce a dat naştere unor îndelungi dezbateri televizate şi ample proteste de stradă în întreaga ţară. Cea mai recentă reacţie a venit din partea postului de televiziune britanic BBC, care a difuzat un documentar exhaustiv, pe 14 aprilie, pe site-ul său, despre acest caz.
În introducerea materialului, BBC notează efectele pe care drama familiei Bodnariu le-a avut în întreaga lume.
“Cazul tânărului cuplu din Norvegia, ai cărui copii au fost luaţi de statul norvegian, a alimentat îngrijorări crescânde atât în plan intern, cât şi internaţional cu privire la practicile din domeniul protecţiei copilului.
Protestatari din întreaga lume, în frunte cu specialişti norvegieni de top, susţin că lucrătorii sociali se grăbesc, adesea, să separe copiii de familiile lor, având o motivare la bază incompletă, mai ales când este vorba de imigranţi”, notează BBC.
BBC menţionează faptul că mii de oameni au luat parte la demonstraţii, în mai multe ţări, pentru susţinerea celor doi părinţi. Aceştia au acuzat Serviciul Pentru Protecţia Copilului din Norvegia, cunoscut drept Barnevernet, că a răpit copiii familiei Bodnariu şi că a mai practicat astfel de manevre şi în alte cazuri. Însă, punctează cei de la BBC, povestea familiei Bodnariu nu este atât de simplă pe cât susţinătorii săi o fac să pară. Marius Bodnariu şi Ruth Bodnariu sunt suspectaţi că au aplicat copiilor lor corecţii fizice, lucru interzis total prin lege în Norvegia.

Citește mai mult http://www.banatulazi.ro/ 

 

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura