Să nu ne pierdeți! – Nicolae Geantă

În anul 1995, la ora de rugăciune de la primăria Washington, dintre vorbitori s-a ridicat Ashey Oubre, o fetiţă de vreo 10 ani. Cu un glas plin de dulceaţă, cum numai un copil poate avea, fetiţa a citit un text adresat celor mari. “Nu ne mai vorbiţi despre dragoste dacă voi n-o trăiţi. Nu ne mai vorbiţi despre iertare, dacă voi nu vă puteţi ierta unul pe altul. Nu ne mai obligaţi să mergem la Biserică dacă voi n-o faceţi. Nu ne mai puneţi să citim Biblia dacă voi n-o deschideţi deloc. Nu ne mai vorbiţi de Dumnezeu, dacă voi vă purtaţi ca şi cum n-ar exista… Voi, oamenii mari ne minţiţi. Ne minţiţi şi nu credeţi!”.

Cuvintele copilei sunt chintesența vieții de familie. Faptele noastre fac gură mai mare decât predicile noastre. Nu e suficent să audă teologie despre metanoia, ci s-o vadă în casă. Nu e suficient să vorbim despre dărnicie, ci să vadă deschizându-se fermoarele la buzunare. Nu e suficient să audă despre pace, ci s-o trăiască în familie. Nu e suficient să li se spună de eficiența rugăciunii, ci să o audă. Și să-i vadă efectele…

În familii creștinismul nu trebuie doar vorbit. Ci practicat. Altfel biserica din viitor va fi plină de farisei. Sau de atei. Nu trebuie să determini copiii să devină atei spunându-le că Dumnezeu nu există. Ci și purtându-ne ca și cum El n-ar fi real!

Evreii au plătit scump în pustiu. Strigătele micuților lor erau să intre în Canaan nu să se-ntoarcă în Egipt. Dumnezeu a pedepsit părinții care se ancoraseră de trecut. Meteahna nu a dispărut nici în zilele noastre. Numai că, înecându-ne cu fumul ei, ne putem pierde și noi și pruncii.

Trăiți frumos. Copiii văd. Tot. Sunt cele mai bune scanere. Luați aminte la strigătele copiilor voştri! Într-o zi, s-ar putea să fie prea târziu…

Otopeni,

15 ian. 2015

Sursa: http://www.ciresarii.ro/