Ascultă, cântă îngerii! Voi cum colindati?

Prima amintire pe care o am despre sărbătoarea nasterii Mântuitorului este asezată în biblioteca memoriei, undeva pe primul raft, cel al copilăriei. Ziua aceea era o zi ce se îmbrobodise cu zăpadă asa cum babele de la noi din sat, obisnuiau iarna, să se înfofolească cu saluri si baticuri atunci când mergeau la biserică. Seara după o zi grea de sănius mă astepta casa bunicilor cufundată în întuneric (statul comunist făcea economie de energie electrică). În casă era cald si mirosea a cartofi copti pe plita sobei. Parcă-l văd si azi pe bunicul, în penumbra unei cămarute de-o austeritate patriarhală, citind Scripturile la lumina unei lămpi afumate.

După o masă, pe nerăsuflate, m-am asezat lângă sobă în asteptarea colindătorilor. Atunci bunicul, din ungherul său, a început să-mi povestească despre cum îngerii i-au colindat pe păstori în noaptea în care s-a născut Mesia. Bunicul reusea să construiască din cuvinte, lumi pe care eu le vedeam aievea. Eram acolo pe câmpiile Betleemului, teleportat în trecut, privind fermecat, cu ochii lumina si de bucurie, la corul, îngerilor muzicieni, ce canta primul colind din istorie.
Când deodată, de undeva de afară, se strecoară în casă un sunet zgribulit de acordeon impreună cu vocile înghetate ale unor copii. Atunci, pentru o clipă, am avut certitudinea că aud cântând îngerii despre care tocmai îmi vorbea bunicul. Asa că l-am oprit abrupt din povestirea lui si i-am spus:

-Ascultă, cântă îngerii!

Deodată apoi peste casă s-a asternut tăcerea. Ascultam amandoi cu respiratia tăiată colindul ce venea parcă dintr-o altă lume. Misterul angelofaniei noastre a fost însă repede elucidat de cuvintele bunicului:

-Ascultă, a zis el zâmbind, se aude si un acordeon afară, ăstia sigur sunt îngerii de la Biserica Penticostală din sat.

PS. De atunci am o dilemă, oare or fi îngeri care să stie cânta la acordeon? (-: