
Cei cinci copii au fost luaţi din familia Bodnariu în cursul săptămânii trecute, informaţia fiind făcută publică de fratele lui Marius Bodnariu, care locuieşte în România, Daniel Bodnariu.
„Luni 16 noiembrie cele două fete, Eliana şi Naomi, sunt luate de la şcoala de Protecţia Copilului şi duse într-un loc secret. Apoi, Protecţia Copilului împreună cu Poliţia vin acasă şi iau şi pe cei doi băieţi Matei şi Ioan, iar Ruth cu bebeluşul Ezekiel (trei luni) este arestată şi dusă la Poliţie. După mai multe ore de interogatoriu, Marius şi Ruth au fost lăsaţi să plece acasă împreună cu bebeluşul. De atunci şi până la această oră, nici Marius şi nici Ruth nu i-au mai văzut pe cei patru copii mai mari”, scrie fratele românului din Norvegia, pe Facebook. Potrivit aceleiaşi surse, ziua următoare, în 17 noiembrie „Protecţia Copilului, însoţită de patru politişti, vine acasă şi ia bebelusul de trei luni de la mamă, pentru că au considerat mama ca fiind periculoasă. Tot atunci i-au spus lui Ruth despre copii, că sunt daţi la două familii, că s-au integrat foarte bine şi că nu le este dor de părinţi”.
Daniel Bodnariu povesteşte că miercuri, cei doi părinţi s-au întâlnit cu un avocat care le-a spus că aveau dreptul să fie informaţi despre acuzaţiile ce li se aduc. „De asemenea au aflat că mama care alăptează are dreptul de a-şi hrăni bebeluşul. Tot miercuri am reuşit pentru prima oară să vorbesc cu Marius câteva minute. Tot atunci au aflat şi că bebelusul a fost trimis în Bergen, oraş aflat la o distanţă de 3-4 ore de mers cu maşina de localitatea lor”, a mai relatat fratele românului din Norvegia. Bărbatul povesteşte că joi părinţii au plecat spre Bergen pentru a-şi vedea bebeluşul, însă doar mama a putut să stea pentru câteva ore cu copilul.
În viitoarea Europă unită întru consumerism, unde Dumnezeu este izgonit sau “ucis”, astfel de întâmplări anti-creştine şi împotriva familiei vor fi uzuale.
Sursa: NapocaNews