Diversiunea pildei fiului risipitor în cazul Colectiv

descărcare-1Tragedia anului continuă, încă, în cazul clubului Colectiv. Durerea prin care trec cei direct implicaţi este cunoscută, poate, doar de către cei care au trecut prin situaţii similare. Este bine să facem tot ce putem pentru ei: să  le vestim Evanghelia, să ne rugăm, să plângem cu ei, să-i ajutăm financiar, să-i consiliem etc. Toate sunt bune şi lucruri de aşteptat din partea copiilor lui Dumnezeu. 

Nu pot să nu constat totuşi o diversiune spirituală privitoare la cazul situaţiei tragice de la Club. Este, aşa-numita, diversiune a pildei fiului risipitor. Ce e cu această pildă (parabolă)?

Pe scurt, pilda se găseşte în Evanghelia după Luca 15, şi face parte dintr-un triplet de pilde (”Pildele Bucuriei”), alături de pilda oiței pierdute și a bănuțului pierdut.  Un fiu se răzvrătește împotriva tatălui său, îi cere partea de moștenire care i se cuvine și pleacă în lumea largă să-și trăiască viața. Trăiește într-un mod păcătos și iresponsabil, rămâne fără bani și prieteni, ajunge în zdrențe și muritor de foame. În cele din urmă, îi vine mintea la cap și hotărăște să se întoarcă acasă spre a fi primit nu ca fiu, ci ca un slujitor în casa tatălui. Prin contrast, tatăl îl primește cu multă bucurie și îl reabilitează potrivit cu statutul de fiu. Fratele lui mai mare se supără pentru această atitudine de bunăvoință și iertare arătată de tatăl față de fiul mic, și refuză să se bucure de întoarcerea acasă a ”fiului risipitor”.

Ideea acestei pilde este: Dumnezeu îi primește pe cei ce se pocăiesc, iar noi nu trebuie să judecăm pe nimeni care se întoarce la Tatăl din depravarea sa. Ce legătură are acest lucru cu situația de la Colectiv?

Atunci, de ce se face atât de mult caz cu pilda fiului risipitor? Această pildă nu ne spune să nu tragem învățăminte când se întâmplă tragedii, ci ne învață să nu-i judecăm pe cei ce se pocăiesc. Rolul diversionist în care este folosită pilda constă în a ne face să fugim de ideea de judecată! De ce, oare?

Iată concluziile:

Regret că unii formatorii de opinie,  în loc să-i îndemne pe oameni şi la pocăință, îi îndeamnă doar la umanism. Unii o fac intenționat, alții fără ca măcar să-și dea seama. Trebuie să fim oameni, dar să plăcem mai mult lui Dumnezeu decât oamenilor.

Pastor, Costel Ghioancă

http://bisericaadonai.ro/

Exit mobile version