
Am întâlnit persoane care vor să evadeze dar totuși nu-s gata. “Când ar trebui să plec din biserica asta?”, e chestionarea lor. Tradus înseamnă “e bine să plec?”. John Bevere răspundea cu o altă întrebare la această interogație: “Cine te-a trimis în biserica aceasta?”. Așa răspund și eu…
Dacă Dumnezeu este cel care ne-a trimis în biserica de unde facem parte, atunci numai Dumnezeu este cel care ne poate lăsa să plecăm! Nu plecăm până El nu ne dă voie! Trebuie să rezistăm! Îmi spunea odată Vladimir Pustan că “cea mai bună biserică este cea în care ești!”. Și asta nu-i încredințarea sa, ci o cerință de la Domnul.
Ar putea cineva să îmi spună: “dar dacă biserica a coborât standardele?”. Dacă promovează erezii atunci fugi! Cât încă nu te-a prins caracatița…
Poți pleca din biserică numai din două motive: dacă nu mai umblă după Biblie, sau dacă participi la plantarea uneia nouă. Asta dacă te trimite Dumnezeu! Nu pleca fără călăuzire!
Din biserică nu pleci când vrei. Nici pe furiș. Aștepți, ca să-l parafrazez pe Romano Guardini, ca Hristos să ridice capacul care stă peste enoriași, făcându-i pe oameni să vadă Cerul! Fiți cu ochii pironiți în sus! Capacul e luat încă de la Golgota!
Și totuși, de ce pleacă cei mai mulți din biserici? Din cauza certurilor, nemulțumirilor, ifoselor personale. Sau pentru că se cred mai catolici decât Papa. Dar astea nu vin dela Dumnezeu…
Nicolae Geantă http://www.ciresarii.ro