S-a întâmplat ceva în viața mea, am ajuns ca pacient internat la spitalul de psihiatrie Jebel. Fiind cunoscut de atâta lume, oamenii au rămas surprinși, știindu-mi trecutul. Era lucrarea lui Dumnezeu pe care nu am înțeles-o nici eu,
Am ajuns la Jebel, așa cum am menționat, fiind terminat fizic, dar totuși aveam în suflet mângâiere, Dumnezeu era cu mine.
Am trecut prin locuri și cu gratii, ca Dumnezeu să îmi arate ce înseamnă libertatea, și Îi mulțumesc că nu m-a ținut acolo.
Acolo era școala lui Dumnezeu de fapt. El a început să lucreze! Pe mine Dumnezeu m-a scos să-mi dea putere într-un spital de psihiatrie, să înțeleg câți oameni sunt cu sufletul rupt acolo. „Schizofrenie”, din cuvântul original provine de la „suflet rupt”. Sunt locuri în care medicii nu au putere să lege sufletul pentru că nu au cum. Și eu aveam sufletul rupt, iar Dumnezeu începea să mă vindece, să repare sufletul meu. Schizofrenia nu înseamnă neapărat că un om este nebun și este un suflet rupt care nu mai găsește soluții și ajung să o ia razna. Suflet rupt înseamnă un cuget murdar, în care se dă lupta spirituală.
mai multe resurse crestine gasiti pe site-ul http://alfaomega.tv/viata-spirituala
